Alexandru Muraru, președintele PNL Iasi, a participat astăzi la evenimentul „Încredere și optimism la orice vârstă” pregătit de Organizația Seniorilor Național Liberali din Iași, condusă de Magda Lupu.
„Am discutat despre viziunea liberală asupra pensiilor, principalul subiect de interes al vârstnicilor, în orice context social ne-am afla.
Românii trebuie să știe că de fiecare dată când a fost la guvernare, Partidul Naţional Liberal a majorat pensiile de câte ori contextul economic a cerut o asemenea decizie. Așa s-a întâmplat și în 2022, când am crescut pensiile cu 10% dar și începând din luna ianuarie 2023, prin decizia guvernului condus de premierul liberal Nicolae Ionel Ciucă. De luna aceasta, noua valoare a punctului de pensie va fi, astfel, de 1.784 de lei.
Amintesc aici și de creșterea de +14% la 1 septembrie 2020, tot în guvernare PNL. Nicio guvernare de altă culoare politică nu a crescut pensiile așa cum s-a întâmplat în guvernările liberale,” precizează Alexandru Muraru.