„Acum 78 de ani, în ziua de 27 ianuarie, a fost eliberat lagărul de concentrare şi exterminare de la Auschwitz-Birkenau, loc de suferinţă pentru mai mult de un milion de evrei, polonezi sau romi şi familiile lor. Suntem datori să onorăm memoria victimelor Holocaustului şi să ne asigurăm că astfel de evenimente nu vor mai avea loc. Şi, pentru că ‘a onora’ este întotdeauna parte din ‘a nu uita’, începând cu anul şcolar 2023 – 2024, disciplina ‘Istoria Evreilor. Holocaustul’ va fi cuprinsă în planurile-cadru ale învăţământului secundar superior”, a transmis ministrul.
Ligia Deca a precizat că Ministerul Educaţiei va continua să pună în practică prevederile Strategiei naţionale pentru prevenirea şi combaterea antisemitismului, xenofobiei, radicalizării şi discursului instigator la ură şi să susţină educarea în spiritul demnităţii, al toleranţei şi al respectării drepturilor fundamentale ale omului. AGERPRES