Lucrările mai multor artişti decernaţi cu Premiul ‘Marcel Duchamp’ – într-o expoziţie la Art Safari

Art Safari prezintă, din 10 februarie, la Palatul Dacia-România din Capitală, o expoziţie cu opt artişti şi două duo-uri ale scenei artistice franceze, din generaţii şi medii culturale diferite, selectaţi de Premiul ‘Marcel Duchamp’ în ultimii 15 ani, printre care multipremiatul artist român Mircea Cantor, care locuieşte la Paris, laureat al acestui premiu în 2011.

Potrivit unui comunicat al organizatorilor transmis AGERPRES, expoziţia este intitulată „The Memory Palace. Focus on the French art scene with the Marcel Duchamp Prize” şi este curatoriată de Daria de Beauvais, asistată de Lisa Colin, fiind a 11-a ediţie organizată de Art Safari.

„După ce am prezentat în 2022 o expoziţie de importanţă majoră în parteneriat cu Muzeul Victoria şi Albert din Londra, aflat la prima sa expoziţie în Europa de Est, este o onoare acum pentru Art Safari să expună scena de artă contemporană franceză distinsă prin Premiul Marcel Duchamp. Este încă o dovadă a legăturii culturale strânse şi a dialogului artistic constant dintre Franţa şi România. Suntem încântaţi să prezentăm publicului nostru român şi internaţional arta franceză a momentului, alături de arta românească contemporană şi de maeştrii artei spaniole din secolul al XIX-lea. În 2023, Art Safari va găzdui şi expoziţia ‘Love Stories’, în parteneriat cu National Portrait Gallery, Londra”, a declarat Ioana Ciocan, CEO Art Safari şi comisar al României la Bienala de Artă de la Veneţia, citată în comunicat.

Premiul ‘Marcel Duchamp’ este organizat încă de la începuturi de către ADIAF – Asociaţia pentru Difuzarea Internaţională a Artei Franceze, în parteneriat cu Centre Pompidou.

În fiecare an, este ales un câştigător din cei patru artişti nominalizaţi (artişti de origine franceză sau care locuiesc în Franţa), din diverse arii ale artelor vizuale: instalaţie, video, pictură, fotografie, sculptură etc. ADIAF a organizat deja 50 de expoziţii dedicate celor 90 de artişti distinşi prin acest premiu (laureaţi şi nominalizaţi), inclusiv 20 de evenimente pe plan internaţional.

„Suntem mândri că am contribuit la realizarea acestei expoziţii de nivel înalt, care oferă publicului român o călătorie inteligentă, poetică şi îndrăzneaţă în compania unor artişti minunaţi, activi pe scena contemporană franceză. Această propunere originală a curatoarei Daria de Beauvais va lăsa, fără îndoială, urme în memoria vizitatorilor săi”, a spus şi Julien Chiappone-Lucchesi, consilier de cooperare şi acţiune culturală şi director general al Institutului Francez din România.

Daria de Beauvais, curatoarea expoziţiei, a afirmat că „‘metoda loci’, cunoscută şi sub denumirea de ‘palatul memoriei’, este o artă a memoriei practicată încă din Antichitate. (…) ‘The Memory Palace’ dezvăluie modul în care o selecţie de artişti contemporani se interesează de trecut pentru a-l reinterpreta, privind spre un viitor plin de speranţă”.

Art Safari va găzdui trei sezoane expoziţionale în 2023. Prima ediţie va avea loc între 10 februarie şi 14 mai, iar biletele sunt disponibile pe www.artsafari.ro. AGERPRES