Prefectul județului Iași, Bogdan Cojocaru: Anul 2022 a fost unul cu foarte multe provocări în tot ceea ce înseamnă gestionarea situațiilor de urgență din județul nostru

Prefectul județului Iași Bogdan Cojocaru precizează că anul 2022 a fost unul cu foarte multe provocări în tot ceea ce înseamnă gestionarea situațiilor de urgență din județul nostru.
„Am început anul cu restricțiile impuse de pandemie, apoi am avut de gestionat afluxul de cetățeni care fugeau din calea războiului. În vară, ne-am confruntat cu problemele cauzate de secetă, dar și cu alte fenomene meteorologice extreme. În urma acestor fenomene meteorologice periculoase au fost organizate peste 100 de deplasări ale comisiilor de evaluare a pagubelor produse în 35 de unități administrativ-teritoriale din județ. În total, valoarea pagubelor produse anul trecut în județul Iași a fost de aproape 10 milioane lei, fiind avariate 3 case, 5 anexe, 13 poduri de podețe, 9,8 km de drum județean, aproape 160 km de drumuri comunale și sătești, dar și 37,85 km de străzi.
Inspectoratul pentru Situații de Urgență este o instituție care reușește să atragă sume importante din fonduri europene și guvernamentale pentru a se dezvolta și pentru a scurta timpii de intervenție. Astfel, putem menționa investiții precum cele 3 subunități ISU de la Țibănești, Răducăneni, Vlădeni, poligonul din zona C. A. Rosetti, unde va fi inclusiv un heliport.
Astăzi, la prezentarea bilanțului Comitetului Județean pentru Situații de Urgență am mulțumit colegilor din cadrul inspectoratului pentru Situații de Urgență, dar și instituțiilor cu care am colaborat în sprijinul celor aflați la nevoie. Deși a fost un an dificil, împreună cu societatea civilă, mediul academic, operatori privați, am reușit să gestionăm eficient problemele cu care ne-am confruntat.
În continuare, am solicitat tuturor reprezentanților instituțiilor din cadrul CJSU să acorde o atenție sporită oricăror situații de urgență pentru a putea interveni în cel mai scurt timp posibil, în sprijinul oamenilor”, a meționat prefectul județului Iași.