Primăria Municipiului Iași vine în sprijinul persoanelor vârstnice aflate în dificultate prin servicii și suport în cadrul instituționalizat oferite de cele două cămine de bătrâni administrate de Direcţia de Asistenţă Socială.
Situat pe str. Teodor Codrescu nr. 6 (tel: 0232.214.800; tel / fax: 0232.211.457) și având o capacitate de 253 locuri, Căminul de Pensionari „Sf. Cuvioasă Parascheva” și Căminul de Bătrâni „Sf. Constantin și Elena”, cu o capacitate de 178 locuri, aflat pe str. Mihail Cornea nr. 40 – 46 (tel: 0232.218.865) sunt aşezăminte pentru persoane vârstnice, care asigură condiţii corespunzătoare de găzduire şi de hrană, îngrijire personală şi medicală, activităţi de ergoterapie şi de petrecere a timpului liber, asistenţă socială, asistenţă psihologică şi asistenţă spiritual religioasă.
În cele două cămine se pot interna persoane vârstnice la solicitarea acestora, a familiei acestora sau a reprezentanților legali ai acestora, persoane vârstnice care au domiciliul stabil în municipiul Iaşi, care au împlinit vârsta de pensionare stabilită de lege (65 de ani pentru bărbaţi şi 63 pentru femei), persoane vârstnice apte să se autoservească la internare, care se încadrează în gradele III A și III B, II A, II B, II C de dependență (HG nr. 886 / 2000), persoane care nu se pot gospodări singure, persoane fără venituri proprii, dar cu susţinători legali cu posibilităţi de a achita integral contribuţia de întreţinere stabilită ca obligaţie de plată, persoane care se află în imposibilitatea de a-şi asigura nevoile socio-medicale din cauza stării fizice, dar nu suferă de boli incurabile, psihice, contagioase, persoane vârstnice cu domiciliul legal pe raza municipiului Iași care și-au înstrăinat proprietatea personală sub diverse forme (contract de întreținere, contract de vânzare – cumpărare, rentă viageră cu aparținători sau terțe persoane) dar nu mai devreme de 5 ani, persoane vârstnice cu proprietate personală cu condiția ca acestea să achite integral cost mediu lunar stabilit.
Solicitarea se va depune la Direcţia de Asistenţă Socială din str. Mitropolit Varlaam nr. 54, cod poştal: 700198, tel: 0232.206.344 sau 0332.440.647, fax: 0232.230.767.