La munte, meteorologii prognozează ninsori în special în această săptămână.
În Banat, temperatura maximă va avea variaţii mai ales în prima săptămână din interval. Aceasta va creşte în primele zile până la medii de 6 – 7 grade, apoi va fi în scădere până la valori de 1 – 2 grade. În a doua săptămână din interval, valorile termice diurne vor avea tendinţa de creştere spre medii de 5 – 6 grade. Minimele termice, până spre finalul primei săptămâni, vor avea uşoare variaţii în jurul a -2 grade, apoi vor avea tendinţa să scadă până spre medii de -6…-4 grade, valori ce se vor menţine şi în a doua jumătate a intervalului.
Probabilitatea pentru precipitaţii mixte va fi mare mai ales în prima jumătate a intervalului, iar în jurul datei de 3 februarie vor fi posibile şi cantităţi mai importante de apă.
În Crişana, temperatura maximă va creşte în primele zile ale intervalului până în jurul a 5 grade, apoi va fi în scădere până la valori de 0 – 1 grad la finalul primei săptămâni. În a doua jumătate din interval, valorile termice diurne vor avea tendinţa de creştere spre medii de 4 – 5 grade. Pe parcursul nopţilor, până spre finalul primei săptămâni, temperatura va avea uşoare variaţii în jurul a -2 grade, apoi vor avea tendinţa să scadă până spre medii în jurul a -6 grade, valori ce se vor menţine şi în a doua jumătate a intervalului.
Probabilitatea pentru precipitaţii mixte va fi mare mai ales în prima săptămână, iar în jurul datei de 3 februarie vor fi posibile cantităţi mai importante de apă.
În Transilvania, temperaturile diurne vor avea variaţii pe tot parcursul intervalului. În prima săptămână va exista o uşoară creştere spre medii de 2 – 3 grade (în primele zile), urmată de o scădere ce va duce temperaturile până la valori în jurul a -2 grade. Pe parcursul nopţilor, până spre finalul primei săptămâni, temperatura va avea uşoare variaţii în jurul a -3 grade, apoi vor avea tendinţa să scadă până spre medii în jurul a -8 grade, valori ce se vor menţine şi în a doua parte a intervalului.
Precipitaţii, în general slabe, mai ales sub formă de ninsoare vor fi posibile pe tot parcursul intervalului, dar probabilitatea mai mare va fi în intervalul 2-5 februarie.
În Maramureş, la începutul intervalului valorile diurne vor fi în creştere până în jurul a 3 grade. Apoi, până la finalul primei săptămâni, vor fi în scădere spre medii de -2 grade. În a doua jumătate din interval, temperaturile maxime vor avea tendinţa de creştere spre medii de 1 – 2 grade. Pe parcursul nopţilor, până în jurul datei de 3 februarie, temperatura va avea uşoare variaţii în jurul a -2 grade, apoi va avea tendinţa să scadă până spre medii de -9…-8 grade, valori ce se vor menţine şi în a doua jumătate a intervalului.
Probabilitatea pentru precipitaţii predominant sub formă de ninsoare va fi ridicată mai ales în prima săptămână, iar în zilele de 2 şi 3 februarie vor fi posibile cantităţi mai importante de apă.
În Moldova, până în jurul datei de 2 februarie temperatura aerului va fi în creştere până la medii ale maximelor în jurul a 4 grade şi ale minimelor spre -3 grade. După această dată, până la finalul intervalului de anticipaţie, temperatura aerului va avea tendinţa de scădere; maximele vor ajunge la 1 – 2 grade, iar minimele se vor situa în jurul a -6 grade.
Vor fi posibile precipitaţii îndeosebi sub formă de lapoviţă şi ninsoare pe aproape tot parcursul intervalului, dar mai ales în jurul datei de 5 februarie.
În Dobrogea, temperatura maximă va creşte în primele zile ale intervalului până în jurul a 5 grade, apoi va fi în scădere până la 0 grade la finalul primei săptămâni. În a doua jumătate din interval valorile termice diurne vor avea tendinţa de creştere spre medii de 3 – 4 grade. Pe parcursul nopţilor, până spre finalul primei săptămâni, temperatura va avea uşoare variaţii în jurul a -2 grade, apoi vor avea tendinţa să scadă până spre medii de -4 grade.
Vor fi posibile precipitaţii mixte pe aproape tot parcursul intervalului, dar mai ales în jurul datei de 5 februarie.
În Muntenia, valorile termice diurne vor creşte în primele zile ale intervalului până în jurul a 6 grade, apoi vor fi în scădere până la 2 grade la finalul primei săptămâni. În a doua săptămână valorile termice diurne vor avea tendinţa de creştere spre medii de 4 – 5 grade. Temperaturile minime vor avea uşoare variaţii pe aproape tot parcursul intervalului, între medii de -2 şi -6 grade.
Vor fi posibile precipitaţii mixte mai ales în intervalul 3 – 6 februarie.
În Oltenia, valorile termice diurne vor creşte până în data de 2 februarie spre medii de 7 – 8 grade, apoi vor fi în scădere până la sfârşitul primei săptămâni, spre 4 grade. În a doua săptămână din interval valorile termice diurne vor avea tendinţa de creştere spre medii de 5 – 6 grade. Temperaturile minime vor avea uşoare variaţii în jurul a -2 grade până în data de 3 februarie. Apoi, valorile nocturne vor avea tendinţa de scădere uşoară spre -5 grade.
Vor fi posibile precipitaţii mixte mai ales în intervalul 3 – 5 februarie.
La munte, temperatura maximă va avea variaţii mai ales în prima săptămână din interval. Aceasta va creşte uşor în primele zile până la medii de -4 grade, apoi va fi în scădere până la valori de -8 grade. În a doua săptămână din interval, valorile termice diurne vor avea tendinţa de creştere spre medii de -3…-2 grade. Minimele termice, până spre finalul primei săptămâni, vor avea uşoare variaţii în jurul a -10 grade, apoi vor avea tendinţa să scadă până spre medii de -12 grade. După data de 7 februarie, valorile nocturne vor avea tendinţa de uşoară creştere, spre -8 grade.
Probabilitatea pentru precipitaţii sub formă de ninsoare va fi mare mai ales în prima săptămână, iar în intervalul 2-5 februarie vor fi posibile cantităţi mai importante de apă.
Estimarea evoluţiei valorilor termice şi a precipitaţiilor în intervalul 30 ianuarie – 12 februarie este realizată folosind produsele numerice ale Centrului European pentru prognoze pe medie durată (ECMWF) de la Reading, Anglia. AGERPRES