Primăria Municipiului Iaşi prin Serviciul Alocaţii şi Indemnizaţii pentru Copii din cadrul Direcţiei de Asistenţă Socială primeşte solicitările pentru decontarea cheltuielilor cu hrana şi cazarea cetăţenilor străini sau apatrizilor aflaţi în situaţii deosebite, proveniţi din zona conflictului armat din Ucraina, găzduiţi de persoane fizice ce dețin locuințe pe raza municipiului Iași, suma solicitată spre decontare fiind de 20 lei/ zi/ persoană găzduită pentru hrană şi 50 lei/ zi/ persoană găzduită pentru cazare.
Pentru a beneficia de decontarea acestor cheltuieli, persoanele fizice urmează să depună în primele 3 zile lucrătoare ale fiecărei luni pentru luna precedentă, la autorităţile administraţiei publice locale pe raza cărora se află locuinţa în care sunt găzduite persoanele, următoarele documente: o cerere în care precizează numărul persoanelor găzduite, numele şi prenumele acestora, localităţile din care aceştia declară că provin şi intervalul de timp pentru care solicită decontarea cheltuielilor cu hrana, o declaraţie pe propria răspundere cu privire la realitatea informaţiilor cuprinse în cerere, copia actului de identitate al solicitantului, documente care atestă dreptul de folosinţă asupra locuinţei în care sunt găzduite persoanele. Cererea se depune de către o singură persoană pentru aceeaşi locuinţă la sediul Direcției de Asistență Socială Iași, Serviciul Alocații și Indemnizații pentru Copii, Strada Mitropolit Varlaam nr. 54 (Telefoane: 0232-206.344, 0332-440.647, Email: contact@dac-iasi.ro, dac_iasi@yahoo.com)