Pakistan: Bilanţul atentatului de la o moschee din Peshawar a urcat la 89 de morţi şi peste 150 de răniţi

Bilanţul atentatului sinucigaş cu bombă comis luni într-o moschee din oraşul Peshawar, din nord-vestul Pakistanului, a urcat la 89 de morţi şi peste 150 de răniţi, au anunţat marţi autorităţi locale, transmit AFP şi DPA.

Explozia s-a produs în interiorul cartierului general al poliţiei din Peshawar, una dintre zonele cele mai supravegheate din oraş şi care găzduieşte sediile diverselor agenţii de aplicare a legii.

”Cel puţin 89 de oameni şi-au pierdut viaţa; încă şase pacienţi au decedat din cauza rănilor. Aproape 90% dintre cei morţi sunt poliţişti”, a declarat Muhammad Ayaz Khan, şeful poliţiei din Peshawar. Bilanţul ar putea creşte întrucât numeroase persoane au fost prinse sub dărâmături.

Shahid Ali, un poliţist în vârstă de 47 de ani care a supravieţuit atacului, a declarat pentru AFP că detonarea bombei a avut loc la câteva secunde după ce imamul a început rugăciunea.

Atacul, unul dintre cele mai sângeroase comise în Pakistan în ultimii ani, nu a fost deocamdată revendicat. Peshawar se află la circa 50 de kilometri de frontiera cu Afganistan.

”Nu a fost altceva decât un atac asupra Pakistanului. Teroriştii vor să creeze panică, luând drept ţinte pe cei care îşi îndeplinesc datoria de a apăra Pakistanul. Cei care luptă împotriva Pakistanului vor fi eliminaţi de pe suprafaţa Pământului”, a declarat premierul pakistanez Shehbaz Sharif.

Situaţia securităţii în Pakistan s-a deteriorat în ultimele luni, în contexul în care talibanii au preluat puterea în Afganistanul vecin în august 2021.

După mai mulţi ani de calm relativ, atentatele au fost reluate în Pakistan, multe fiind comise de talibanii pakistanezi din Tehreek-e-Taliban Pakistan (TTP), de filiala regională a Statului Islamic (SI-K) sau de grupări separatiste din regiunea Balucistan, în sud-vestul ţării.

TTP, o mişcare distinctă de cea a noilor lideri afgani, dar având origini comune, a negat că ar avea vreo legătură cu atentatul de luni.

După crearea sa în 2007, TTP a ucis zeci de mii de civili pakistanezi şi membri ai forţelor de securitate, înainte de a fi vizată de o operaţiune lansată în 2014 de armata pakistaneză. Revenită în forţă în ultimele luni, mişcarea TTP se doreşte mai puţin brutală decât în trecut şi a anunţat că acţiunile sale vor ţinti doar forţele de securitate şi în niciun caz lăcaşuri de cult.

În martie 2022, un atentat sinucigaş, revendicat de SI-K şi comis într-o moschee şiită din Peshawar, s-a soldat cu 64 de morţi. AGERPRES