Aleşii în cauză sunt belgianul Marc Tarabella şi italianul Andrea Cozzolino, în cazul cărora justiţia belgiană a cerut la începutul lui ianuarie ridicarea imunităţii parlamentare.
Această undă verde va trebui să fie confirmată joi printr-un vot în sesiune plenară, începând cu ora 10:00 GMT, potrivit unei purtătoare de cuvânt a PE.
„Justiţia avansează. Din nefericire, Parlamentul nu este la fel de eficient în adoptarea reformelor împotriva corupţiei”, a postat pe Twitter eurodeputata franceză Manon Aubry, copreşedintă a grupului stângii din PE, autoarea rapoartelor în favoarea ridicării imunităţii celor doi colegi.
În această afacere răsunătoare de corupţie care zguduie Parlamentul European, patru persoane au fost arestate: fostul deputat socialist italian Pier Antonio Panzeri, eurodeputata greacă Eva Kaili, partenerul acesteia, asistentul italian Francesco Giorgi, precum şi italianul Niccolo Figa-Talamanca, responsabil al unui ONG.
Ei au fost inculpaţi de „apartenenţă la o organizaţie criminală”, „spălare de bani” şi „corupţie”.
În total, anchetatorii belgieni au confiscat suma de 1,5 milioane de euro în bani lichizi, descoperiţi la domiciliile lui Panzeri şi Kaili, precum şi într-o valiză pe care o avea asupra sa tatăl eurodeputatei. AGERPRES