Ministerul Economiei continuă să actualizeze cadrul legal de supraveghere a pieţei produselor comercializate online şi offline, în conformitate cu noile norme europene, iar autorităţile naţionale vor avea de marţi toate competenţele necesare pentru supravegherea şi controlul produselor care circulă liber pe piaţa unică europeană, a afirmat ministrul de resort, Florin Spătaru.
Conform unui comunicat al ministerului, Executivul a aprobat în şedinţa de marţi, la iniţiativa Ministerului Economiei, Ordonanţa Guvernului privind stabilirea unor măsuri pentru aplicarea Regulamentului (UE) 2019/1020 al Parlamentului European şi al Consiliului din 20 iunie 2019 privind supravegherea pieţei şi conformitatea produselor şi de modificare a Directivei 2004/42/CE şi a Regulamentelor (CE) nr. 765/2008 şi (UE) nr. 305/2011.
„Având în vedere efectele crizei sanitare, crizei energetice, precum şi această perioadă de confruntări armate de la frontierele României, stat de graniţă a Uniunii Europene, este necesară stabilirea cadrului legislativ care să confere autorităţilor de supraveghere a pieţei, dar şi autorităţilor vamale, resursele şi competenţele adecvate pentru desfăşurarea activităţii de supraveghere şi control al produselor care intră pe piaţa Uniunii şi circulă liber în cadrul acesteia. Mai mult ca oricând, există riscul ca o serie de operatori economici să promoveze pe piaţă produse cu grad scăzut de competitivitate care să acţioneze negativ asupra sănătăţii şi siguranţei consumatorilor europeni, existând posibilitatea ca importurile de produse din state terţe, prin caracteristicile neconforme cu reglementările UE, să provoace perturbări puternice ale pieţei. De aceea, era absolut necesar să promovăm un act normativ privind supravegherea pieţei şi conformitatea produselor, în acord cu legislaţia europeană, care să asigure un nivel înalt de siguranţă, de protecţie a sănătăţii, a mediului şi a consumatorilor”, a spus Florin Spătaru.
Ordonanţa aprobată marţi are rolul de a transpune în cadrul legislativ naţional reglementările Regulamentului (UE) 2019/1020 privind supravegherea pieţei şi conformitatea produselor şi de modificare a Directivei 2004/42/CE şi a Regulamentelor (CE) nr. 765/2008 şi (UE) nr. 305/2011, adoptat în anul 2019 în perioada în care România a deţinut Preşedinţia rotativă a Consiliului European.
Regulamentul introduce cerinţe pentru supravegherea pieţei produselor şi în mediul online, fapt care va impune dotări suplimentare şi abilităţi profesionale IT adecvate pentru autorităţile de supraveghere a pieţei cu funcţii de control. În acest sens, este necesară o alocare adecvată de fonduri şi resurse pentru autorităţile de supraveghere a pieţei la nivel naţional pentru exercitarea funcţiilor de control şi punere în aplicare a legislaţiei comunitare.
Astfel, Ordonanţa aduce o serie de schimbări în legislaţia naţională, asigurând cadrul legal de supraveghere a pieţei produselor comercializate online şi offline care cad sub incidenţa legislaţiei armonizate la nivel comunitar şi conferind competenţe sporite autorităţilor de supraveghere a pieţei. Se impune obligaţia ca autorităţile cu rol de supraveghere a pieţei să folosească sistemul de informaţii şi comunicare dezvoltat de Comisia Europeană, denumit ICSMS. Astfel, este facilitată cooperarea şi asistenţa reciprocă dintre autorităţile de supraveghere a pieţei din statele membre ale UE.
De asemenea, potrivit sursei citate, odată cu aprobarea ordonanţei se impune elaborarea unei Strategii Naţionale de Supraveghere a Pieţei, care va fi revizuită o dată la patru ani, şi suplimentarea resurselor financiare ale autorităţilor de supraveghere a pieţei prin redirecţionarea unui procent de 30% din totalul amenzilor aplicate, în conturile autorităţilor de supraveghere a pieţei responsabile finanţate de la bugetul de stat.
„De la data aprobării ordonanţei, autorităţile de supraveghere a pieţei au obligaţia ca în termen de 30 de zile să ia măsurile necesare pentru alinierea propriilor proceduri privind supravegherea pieţei la prevederile Regulamentului, iar în termen de 60 de zile să elaboreze strategia de supraveghere a pieţei pentru domeniul lor de responsabilitate şi să o transmită Biroului Unic de Legătură. La rândul său, Biroul Unic de Legătură elaborează Strategia Naţională de Supraveghere a Pieţei pe baza strategiilor întocmite de autorităţile de supraveghere a pieţei pe care o supune adoptării Guvernului şi o transmite Comisiei Europene şi statelor membre”, se mai menţionează în comunicat. AGERPRES