Patru licitații publice cu strigare privind închirierea de locuri de parcare

Direcția Exploatare Patrimoniu organizează în data de 14 februarie 2023, la sediul din șos. Națională, nr. 43, patru licitații publice cu strigare privind închirierea de locuri de parcare.
✔️ Prima licitație va avea loc la ora 9.30 și va viza închirierea locului de parcare cu nr. 8 situat în parcarea de reședință din str. Sarmisegetuza, nr. 8.
Drept de participare la licitație au locatarii din blocurile R11, R12, R13, Q4 și Z1.
✔️ A doua licitație va fi organizată la ora 10.00 și va privi închirierea locului de parcare cu nr. 2 situat în parcarea de reședință din bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, nr. 10.
Drept de participare la licitație au locatarii din blocul B1.
✔️ A treia licitație se va desfășura la ora 10.30 și va avea ca obiect închirierea a 2 locuri de parcare cu nr. 29 și 31 situate în parcarea de reședință din bd. Primăverii, nr. 21.
Drept de participare la licitație au locatarii din blocurile A5, D2B, D3, D3A și G6.
✔️ Ultima procedură a zilei va avea loc la ora 11.30 și va viza închirierea a 5 locuri de parcare cu nr. 5, 19, 26, 27 și 28 situate în parcarea de reședință din str. Bărboi, nr. 6.
Drept de participare la licitație au locatarii din blocurile C1, C2, C3, C4, C5, C6, C7, F1 și F2.
‼️ În vederea înscrierii la licitație documentele solicitate se depun în format electronic (scanat) pe adresa de email a Serviciului Administrare Parcări – Direcția Exploatare Patrimoniu, destinată exclusiv pentru primire documente licitații, respectiv licitatii.camera12@gmail.com.
Data limită de depunere a dosarelor este 9 februarie 2023, ora 13.00.
Relații suplimentare privind procurarea documentației și condițiile de participare se pot obține de la Direcția Exploatare Patrimoniu, telefon 0232.264.246, interior 113.