Preşedintele Vladimir Putin a declarat miercuri că armata Rusiei trebuie să pună capăt bombardamentelor împotriva regiunilor ruseşti dinspre teritoriul ucrainean, despre care a spus că au lăsat mulţi oameni fără adăpost sau fără curent electric, informează Reuters.
Putin s-a exprimat la o reuniune guvernamentală cu privire la refacerea locuinţelor şi infrastructurii distruse în regiunile din sud-vestul Rusiei de la graniţa cu Ucraina.
„Desigur, sarcina prioritară este de a elimina chiar posibilitatea de bombardamente. Dar aceasta este treaba departamentului militar”, a declarat Putin în remarci publicate pe site-ul Kremlinului.
Ucraina nu revendică responsabilitatea pentru atacuri care lovesc interiorul teritoriului rus, dar le-a descris drept „karma” pentru invazia Moscovei, care a distrus oraşe ucrainene şi a vizat sistematic infrastructura energetică a ţării, lăsând oamenii frecvent fără electricitate şi apă în mijlocul iernii, notează Reuters.
Putin a citat regiunile ruseşti Belgorod, Briansk şi Kursk, precum şi Crimeea, anexată în 2014, ca zone unde locuinţele au fost avariate sau distruse.
Oamenii se confruntă cu probleme „foarte acute” şi este nevoie de reparaţii şi compensaţii, a mai spus el.
„Mulţi oameni s-au trezit într-o situaţie dificilă, şi-au pierdut casele, au fost obligaţi să se mute la rude sau în locuri de reşedinţă temporare, s-au confruntat cu întreruperi în furnizarea apei, căldurii şi electricităţii”, a adăugat el.
Comentariile sale semnalează frustrarea Moscovei la frecvenţa atacurilor în sudul Rusiei, care au inclus lovituri asupra unor obiective precum substaţii de energie electrică şi depozite pentru arme şi combustibil, mai notează Reuters.AGERPRES/