Social-democrații fac echipă pentru sprijinirea sistemului medical ieșean!

„Am spus mereu că eu și colegii social – democrați îi sprijinim pe medicii ieșeni și încercăm să le facilităm munca prin proiecte și investiții care să modernizeze spitalele și care să le asigure dotarea de ultimă generație”, precizează senatorul PSD Maricel Popa, care adaugă că  astăzi a  mers cu medicul Sidonia Susanu în vizită la ministrul sănătății prof. univ. dr. Alexandru Rafila, pentru a-i vorbi despre necesitatea realizării unei nou Bloc Operator la Spitalul de Copiii „Sfânta Maria”, un loc în care medicii fac minuni cu micuții pacienți ajunși de cele mai multe ori în stare extrem de gravă. „A fost îmbucurător să văd deschiderea ministrului față de această propunere și îmi exprim încrederea că în scurt timp vă voi putea anunța că se vor demara lucrările. Totodată, mi-a revenit onoarea de a o prezenta pe doamna doctor și colegilor parlamentari, toți aceștia cunoscând-o datorită rezultatelor remarcabile din sfera profesională, ultima știre despre domnia sa fiind aceea că a redat șansa la o viață normală unei adolescente care a ajuns la unitatea medicală din Iași cu ambele mâini amputate! Pentru că binele se face în echipă, ne unim forțele cu doctorii pentru a dezvolta cât mai mult unitățile medicale din Iași, astfel încât dotările să fie de cea mai bună calitate, deoarece am siguranța că medicii sunt profesioniști și pun suflet în tot ceea ce fac! Pentru prima dată în istoria funcționării spitalului, după mai bine de 50 de ani, unitatea medicală va fi modernizată complet în urma implementării unui proiect cu finanțare europeană (27 milioane de euro), demarat și configurat prin munca echipei social-democrate de la Consiliul Județean Iași – Iași County Council”, subliniază senatorul Maricel Popa.