Prefectul Bogdan Cojocaru: Iașul condamnat la subdezvoltare în mandatul liberalilor de la Consiliul Județean

Prefectul județului Bogdan Cojocaru afirmă că Iașul este condamnat la subdezvoltare în mandatul liberalilor de la Consiliul Județean
„Marile proiecte lipsesc cu desăvârșire din bugetul propus în acest an de președintele PNL al CJ, Costel Alexe. O simplă comparație cu alte județe ale țării ne arată tuturor de ce județul nostru nu avansează în ritmul dorit de toți ieșenii.
Norocul actualei administrații este că încă se lucrează la proiectele obținute în mandatul trecut de administrația social-democrată: modernizarea Spitalului pentru Copii, modernizarea drumului județean Iași – Suceava, investiții în obiective culturale și altele! Aceste proiecte ocupă în continuare cea mai mare parte a investițiilor care se desfășoară din județ.
Și cum să fie bani de investiții când Consiliul Județean ratează finanțări pe bandă rulantă? Ultimul eșec liberal are o valoare de de 100 milioane lei. Concret, conducerea PNL a CJ nu a reușit să facă proiecte suficient de bune pentru a accesa fonduri nerambursabile pentru trasee cicloturistice.
Prin comparație, județul Suceava va primi 200 milioane lei pentru aproape 500 km de traseu, județul Dolj a prins o finanțare de 145 milioane lei pentru 356 km, iar județul Timiș va beneficia de o finanțare de 700 milioane lei pentru peste 1.700 km de traseu”, precizează Bogdan Cojocaru.