Breaking News

Voiculescu: Obiectivele USR-PNL în Bucureşti sunt comune şi orice accelerare e binevenită

Preşedintele USR Bucureşti, Vlad Voiculescu, precizează că obiectivele coaliţiei USR-PNL pentru Bucureşti sunt comune şi că orice accelerare a atingerii acestora este mai mult decât binevenită.

Precizările vin după ce reprezentanţii PNL Bucureşti i-au cerut primarului general, Nicuşor Dan, să îndeplinească o serie de obiective cu privire la termoficare şi în alte domenii, în şase luni, pentru a-i menţine sprijinul politic.

„PNL Bucureşti a publicat ieri un mesaj politic adresat primarului Nicuşor Dan. Un fel de scrisoare deschisă. Cu un lucru suntem de acord: asumarea în faţa oamenilor a fost comună, responsabilitatea este de asemenea comună. Vorbele din campanie şi din mesajele politice trebuie transpuse în practică iar pasul trebuie accelerat. Până una-alta, la Bucureşti, alianţa USR-PNL a funcţionat şi nu mai departe de sfârşitul anului 2022 colapsul financiar la care a dus corupţia din timpul şi parangheliile doamnei Firea a fost evitat. Până una-alta, obiectivele coaliţiei USR-PNL pentru Bucureşti sunt comune şi orice accelerare a atingerii acestora este mai mult decât binevenită – atât în domeniile care ţin de primarul general, cât şi în cele care sunt în subordinea PNL sau USR”, scrie Vlad Voiculescu pe Facebook.

Totodată, atrage atenţia asupra faptului că USR şi PNL şi-au asumat în Bucureşti o guvernare comună nu doar la Primăria Generală, ci şi la sectoarele 1, 2 şi 6.

„Sectorul 1: Primarul Sectorului 1 (USR) este blocat de 2 ani de PNL. Investiţii, orice proiect important, bugetul însuşi a fost votat anul trecut abia pe 1 aprilie. Sectorul 2: Acum câteva ore, PNL Sector 2 a blocat bugetul Sectorului 2. Sectorul 6: La ora 16,00, astăzi, are loc şedinţa Consiliului Local al Sectorului 6 pentru votarea bugetului. Primarul Ciucu (PNL) se poate baza pe susţinerea USR. Asumarea în faţa oamenilor a fost comună, responsabilitatea este comună şi succesul implementării unor reforme pentru bucureşteni nu poate fi decât comun”, spune liderul USR Bucureşti.

Potrivit acestuia, Capitala „nu îşi poate permite nici doi ani de bâlci politic, nici întoarcerea după 2024 la bâlciul administrativ” de până în 2020.

„Atunci când Marcel Ciolacu somează PNL să îşi asume „dezastrul din Bucureşti”, dincolo de politică şi de orice alianţe, în numele adevărului şi al bunului simţ, domnului Ciolacu ar fi trebuit să îi fie adus aminte numele dezastrului. Iar acesta este „Firea-PSD”, cu o datorie de 3 miliarde lăsată moştenire. Dar să presupunem că mesajul politic al PNL Bucureşti nu are nicio legătură cu domnul Ciolacu”, a menţionat Voiculescu. AGERPRES