Inspectoratele şcolare pot decide ca elevii din judeţul respectiv sau din Bucureşti să aibă vacanţă în perioada 6 – 26 februarie.
În Bucureşti, elevii vor avea vacanţă între 20 şi 26 februarie.
Următoarea vacanţă este din 7 aprilie până pe 18 aprilie.
În zilele nelucrătoare/de sărbătoare legală prevăzute de lege şi de contractul colectiv de muncă nu se organizează cursuri.
Programele „Şcoala altfel” şi „Săptămâna verde” se vor desfăşura în perioada 27 februarie – 16 iunie, în intervale de câte cinci zile consecutive lucrătoare, a căror planificare se află la decizia unităţii de învăţământ. Derularea celor două programe nu se planifică în acelaşi interval de cursuri.
Prin excepţie, la clasele din învăţământul liceal – filiera tehnologică, din învăţământul profesional şi din învăţământul postliceal, în perioadele dedicate programelor „Şcoala altfel” şi „Săptămâna verde” se organizează activităţi de instruire practică. AGERPRES