Preşedintele Colegiul Medicilor din Municipiul Bucureşti (CMMB), dr Cătălina Poiană, a atras atenţia, cu prilejul Zilei Mondiale de Luptă Împotriva Cancerului, că în sistemul public de sănătate există un număr insuficient de medici oncologi.
„Mesajul CMMB a fost unul de susţinere pentru medici şi pacienţi, dar una din marile probleme în lupta împotriva cancerului este reprezentată de lipsa unui număr suficient de medici oncologi în sistemul public de sănătate. Când vorbim de managementul cancerului, este obligatoriu să discutăm de numărul medicilor oncologi din sistemul public de sănătate. Pacientul oncologic nu trebuie să fie nevoit să aştepte la cozi în spitale sau la cabinete, din cauza faptului că un medic oncolog trebuie să consulte şi să îngrijească un număr foarte mare de pacienţi”, a afirmat preşedintele CMMB, potrivit unui comunicat transmis, duminică, AGERPRES.
Ea a menţionat că „din nefericire, de foarte multe ori în România, cancerul este depistat destul de târziu”.
„Avem nevoie de screening şi depistare precoce, este nevoie de medici oncologi suficienţi în raport cu numărul de persoane diagnosticate sau aflate în tratament oncologic. Şi bineînţeles, să nu uităm de importanţa tumor board-ului care este esenţial în managementul eficient al cancerului. Oncologia astăzi înseamnă şi o abordare multidisciplinară în funcţie de specificul fiecărui diagnostic oncologic. Medicii oncologi trebuie sprijiniţi, nu trebuie să ajungă la suprasolicitare şi burnout”, a subliniat dr Cătălina Poiană.
CMMB este alături de medicii oncologi care sunt implicaţi şi îngrijesc profesionist pacienţii cu cancer şi susţine activitatea asociaţiilor de pacienţi implicate în oncologie, se menţionează în comunicat.
„Este nevoie de medici din specialitatea de oncologie medicală, este nevoie de o societate civilă care să sprijine pacienţii cu afecţiuni oncologice”, a transmis Cătălina Poiană.