Ministrul Culturii: Răzvan Theodorescu a fost şi va rămâne unul dintre marii oameni ai acestei ţări

Academicianul Răzvan Theodorescu a fost şi va rămâne unul dintre marii oameni ai acestei ţări, afirmă ministrul Culturii, Lucian Romaşcanu.

„Cu adâncă tristeţe am aflat despre moartea academicianului Răzvan Theodorescu, unul dintre oamenii aleşi care şi-au lăsat în mod profund amprenta în spaţiul cultural şi social românesc. Istoric de artă şi doctor în ştiinţe istorice, va rămâne un exemplu de urmat pentru noi toţi. Am avut onoarea să ne auzim şi să ne vedem cu diverse ocazii în ultima perioadă şi m-am bucurat de sprijinul domniei sale în colaborarea ministerului cu Academia, am primit cu recunoştinţă sfaturile preţioase oferite. Director general al Televiziunii Romane imediat după Revoluţie, ministru al Culturii între 2000 şi 2004, Răzvan Theodorescu a fost şi preşedintele Secţiei de Arte, Arhitectură şi Audiovizual a Academiei Române, secretar general al Asociaţiei Internaţionale de Studii Sud-Est Europene, membru titular al Academiei Române din 2000, al cărei corespondent era din 1993. Profesor al mai multor universităţi din ţară, şi-a închinat întreaga viaţă culturii noastre, îmbogăţind patrimoniul românesc. A fost şi va rămâne unul dintre marii oameni ai acestei ţări. Dumnezeu să îl odihnească în pace!”, a transmis, luni, ministrul Culturii, Lucian Romaşcanu, într-o postare pe Facebook.