„Formaţiunile de gheaţă (gheaţă la mal, năboi, pod de gheaţă) existente au fost în extindere şi intensificare. Acestea sunt prezente şi pe alte râuri din zonele montane din nordul, vestul şi centrul ţării. (…) Specialiştii Apelor Române monitorizează şi transmit zilnic către Inspectoratele Judeţene pentru Situaţii de Urgenţă şi autorităţile locale informaţii cu privire la stadiul şi evoluţia formaţiunilor de gheaţă. Vă recomandăm să traversaţi cu multă prudenţă cursurile de apă şi lacurile îngheţate în această perioadă.Circulaţi cu atenţie, mai ales cu autovehiculele în zonele acoperite cu zăpadă şi gheaţă!”, transmite Administraţia Naţională Apele Române într-o postare pe Facebook.
Conform Administraţiei Naţionale de Meteorologie, stratul de zăpadă la munte măsoară în platformele staţiilor meteorologice până la 255 cm în munţii Făgăraş, în Transilvania (până la 28 cm), în Maramureş (până la 6 cm) şi în Moldova (până la 17 cm), local în Oltenia (până la 20 cm) şi în Crişana (până la 37 cm), pe arii restrânse în Muntenia (până la 26 cm) şi doar izolat în Banat şi Dobrogea (2 -3 cm).
În ultimele 24 de ore, nu s-au înregistrat precipitaţii care să depăşească valorile normale la staţiile hidrometrice din administrare, precizează Apele Române.AGERPRES