Rene Zdrafcovici a fost farmacist militar, şeful farmaciei din cadrul Spitalului Militar între anii 1975-1990, dar şi un mare colecţionar de artă. El a adunat, de-a lungul vieţii, o impresionantă colecţie de artă, reunind pictură de patrimoniu, bijuterii de epocă, covoare şi icoane rare, dar şi piese de argintărie şi sticlărie de autor. Zdrafcovici a început să colecţioneze în anii ’70, mai întâi mobilier de artă şi piese de artă decorativă de autor, iar apoi pictură şi sculptură româneşti moderne, cu accent pe marii colorişti interbelici, adăugând colecţiei tablouri importante semnate de Nicolae Tonitza, Gheorghe Petraşcu, Dumitru Ghiaţă, Lucian Grigorescu sau Samuel Mutzner.
Potrivit Artmark, una dintre cele mai valoroase opere din colecţia Rene Zdrafcovici este „Curte interioară la Veneţia”, semnată de Gheorghe Petraşcu. Opera are o evaluare de 18.000-25.000 de euro şi a participat în 2022 la expoziţia „Valori artistice reprezentative din colecţii bucureştene” de la Muzeul Naţional de Artă al României. O altă lucrare semnată de Gheorghe Petraşcu este „Natură statică cu mere şi ulcior”, evaluată la 8.000-14.000 de euro. Opera a fost remarcată de critica vremii după participarea la expoziţia personală Gheorghe Petraşcu de la Ateneul Român, din 1913, făcând parte din cele 120 de lucrări expuse atunci. Din colecţia lui Rene Zdrafcovici face parte şi o splendidă icoană „Maica Domnului cu pruncul” pictată de Gheorghe Tattarescu. Opera, realizată în 1869, are o evaluare de 3.500-5.500 de euro.
Din colecţia farmacistului Rene Zdrafcovici sunt scoase la vânzare şi piese de mobilier de autor, obiecte din argint semnate de meşteri cunoscuţi sau sticlă de Bohemia pictată, recunoscută de secole pentru calitatea sa, precum şi pentru măiestria şi designul deseori inovator. Un exemplu este colecţia de şase pahare din cristal de Bohemia, cu decor divers, care are preţul de pornire de 300 de euro. Din aceeaşi categorie fac parte şi vasele din cristal de Bohemia, decorate cu simboluri cinegetice ori mitologice, având preţuri de pornire de 200 de euro.
Expoziţia ce reuneşte opere de artă şi obiecte decorative ce provin din colecţia Rene Zdrafcovici poate fi admirată la Palatul Cesianu-Racoviţă, de luni până duminică, în intervalul orar 10,00-20,00. Licitaţia colecţiei de artă a farmacistului Rene Zdrafcovici” se va desfăşura online, pe platforma Artmark Live 2.0, dar şi fizic, la sediul Casei Artmark din str. C.A. Rosetti, nr. 5. AGERPRES