Asociaţia Pacienţilor cu Afecţiuni Autoimune desfăşoară campania ”Anemia Aplastică – Tot ce trebuie să ştii”

Asociaţia Pacienţilor cu Afecţiuni Autoimune (APAA) desfăşoară campania de informare şi conştientizare „Anemia Aplastică – Tot ce trebuie să ştii” în cadrul căreia pacienţii şi familiile acestora vor beneficia săptămânal, în mod gratuit, de consultaţii psihologice de grup, organizate în sistem online.

Potrivit unui comunicat de presă al APAA, sesiunile dedicate pacienţilor au început luni, iar cele pentru aparţinători din luna iunie.

Astfel, vor fi desfăşurate 20 de şedinţe de terapie de grup: primele 16 pentru pacienţi şi ultimele 4 pentru aparţinători.

Înscrierile se realizează online, prin completarea unui formular. Acestea rămân deschise pentru doritori inclusiv pe parcursul derulării campaniei.

Anemia aplastică este o boală rară şi gravă a sângelui, care apare atunci când celulele stem din măduva osoasă se deteriorează şi nu mai sunt produse suficiente celule sanguine pentru a ajuta organismul să funcţioneze normal. Potrivit statisticilor europene, doi oameni la un milion pot primi anual acest diagnostic.

Forma aceasta de anemie poate exista de la naştere sau poate fi dobândită, caz în care este mai frecventă în rândul adolescenţilor şi adulţilor tineri.

Primele semne care indică anemia aplastică sunt reprezentate de numărul mic de celule roşii, albe şi trombocite din sânge, iar deficitul fiecăreia dintre aceste categorii provoacă diferite simptome.

„Numărul mai mic de celule roşii în sânge produce oboseală, slăbiciune, dificultăţi de respiraţie, paloarea pielii, gingii şi unghii palide, ameţeală, dureri, mâini şi picioare reci, dureri în piept. Numărul redus de celule albe în sânge duce la febră, infecţii frecvente sau severe, simptome persistente asemănătoare gripei. Numărul mai mic de trombocite în sânge determină sângerări sau vânătăi uşoare, pete roşii pe piele, sângerări nazale, sângerări ale gingiilor, sânge în scaun şi perioade menstruale grele”, se arată într-un comunicat.

Pe lângă acestea, pacienţii mai pot observa erupţii cutanate, infecţii care durează o vreme mai îndelungată sau greaţă.

Medicii recomandă analize de sânge pentru diagnosticarea afecţiunii, însă pentru un rezultat precis pot fi necesare şi alte investigaţii, precum biopsia măduvei osoase, ecografii, teste hepatice sau radiografii toracice.

Potrivit medicilor, nu există nicio modalitate de a preveni această formă de anemie, dar anumite categorii de persoane prezintă un risc mai ridicat, precum: pacienţii diagnosticaţi cu cancer, care urmează sesiuni de radioterapie ori chimioterapie, pacienţii cu anumite boli infecţioase, cei cu tulburări autoimune sau afecţiuni congenitale ce pot afecta măduva osoasă. AGERPRES