Municipalitatea ieșeană a finalizat distribuirea pachetelor alimentare provenite ca ajutor din partea Uniunii Europene

Municipalitatea ieșeană a finalizat distribuirea pachetelor alimentare provenite ca ajutor din partea Uniunii Europene. Este vorba despre tranșa a cincea a Programului Operațional Ajutorarea Persoanelor Defavorizate (POAD), prin intermediul căreia Direcția de Asistență Socială Iași a distribuit pachete de igienă și pachete cu produse alimentare.
Potrivit prevederilor Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 84 / 2020 pentru stabilirea unor măsuri necesare în vederea implementării POAD, beneficiarii acestor pachete pot fi:
a) familiile și persoanele singure cărora le este stabilit, prin dispoziția scrisă a Primarului dreptul la un venit minim garantat acordat în baza Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările şi completările ulterioare;
b) familiile beneficiare de alocaţie pentru susţinerea familiei acordată în baza Legii nr. 277/2010 privind alocaţia pentru susţinerea familiei, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
c) persoanele aflate temporar în situaţii critice de viaţă, respectiv victime ale calamităţilor, persoane dependente, definite conform prezentei hotărâri şi în alte situaţii asemănătoare stabilite prin anchetele sociale şi care se află în situaţii deosebite de vulnerabilitate. Situaţia temporară de vulnerabilitate va fi justificată de autorităţile publice cu atribuţii în domeniul respectiv.
Distribuția pachetelor a fost obligatorie pentru persoanele beneficiare de venit minim garantat, respectiv alocație pentru susținerea familiei pe liste inițiale, iar către beneficiarii din ultima categorie, distribuția s-a făcut în funcție de stocul de pachete cu produse alimentare rămas după finalizarea distribuției către beneficiarii de pe listele inițiale. În situația în care cantitatea primită inițial nu a fost suficientă, autoritățile locale au solicitat Instituției Prefectului o redistribuire a unei cantități necesare, iar aceasta a fost primită în situația în care au existat cantități excedentare la nivelul județului ori la nivel național.
Totalul beneficiarilor de pe listele inițiale a fost, la nivelul lunii noiembrie – ianuarie 2023, de 971 persoane (539 persoane beneficiare de venit minim garantat și 432 persoane beneficiare de alocația pentru susținerea familiei).
• Conținutul pachetului cu alimente:
Făină albă de grâu 5 kg
Mălai 4 kg
Paste făinoase 0,800 kg
Ulei 4 l
Zahăr 2 kg
Orez 4 kg
Conservă carne de vită 1,5 kg
Carne de porc 0,900 kg
Conservă pateu 1 kg
Compot fructe 1,44 ml
Gem de fructe 0,360 kg
Gem de fructe dietetic 0,360 kg.
Distribuirea pachetelor cu produse alimentare pentru beneficiarii de venit minim garantat sau alocație pentru susținerea familiei s-a realizat, începând cu data de 21 noiembrie 2022, în termen de 45 de zile calendaristice de la data recepției ultimului transport de la furnizor (18 februarie 2022), în baza actului de identitate în original, prezentat de titularul beneficiului de asistență socială, care a semnat pentru primirea pachetului atât pentru sine, cât și pentru membrii familiei sale (situația familiilor beneficiare de venit minim garantat sau alocație pentru susținerea familiei), iar pentru persoanele nedeplasabile pachetul fiind livrat la domiciliul beneficiarului. Astfel au fost distribuite către acești beneficiari, un număr de 960 pachete cu alimente, în stoc rămânând 425 de pachete.
În ceea ce privește ultima categorie, în perioada noiembrie 2022 – februarie 2023, au fost primite un număr de 1.929 solicitări, pentru care au fost efectuate anchete sociale, 1909 solicitări îndeplinind condițiile de acordare.
Pentru cele 20 de cereri care nu au îndeplinit condițiile de acordare au fost transmise răspunsuri scrise prin corespondență.
În comparație cu anii anteriori, în urma solicitării Direcției de Asistență Socială Iași pentru suplimentarea stocului cu diferența de pachete până la 1909 de beneficiari, nu s-au putut identifica la nivel național stocuri rămase nedistribuite.
În acest sens, cantitatea rămasă a fost distribuită către 425 de persoane dependente, care nu au mai primit niciodată pachete alimentare din fonduri comunitare. Restul persoanelor, respectiv 1484 persoane, vor fi avute în vedere la următoarea tranșă de alimente comunitare, tranșă care se preconizează a fi distribuită în perioada aprilie – mai 2023.