Întorc capul să văd moartea
cum vine pe urmele mele
dar nici o coasă nu mă urmează
nici o stingere de lumină…
doar femei tulburate de amintiri
pășesc în urma mea
îngroșând cortegiul celor care mă petrec
Unde mă duc?
(mai respiră întrebarea aceasta
pe umărul meu stâng
sub formă de papagal)
Poate merg undeva
călărindu-mi ”zâmbetul fățarnic”
atotștiutor!
Mergi pe căile neștiute
aduse mai aproape de vis
mult mai aproape
că stai și te întrebi
buimac și neterminat:
Unde mă duc nechemat,
Unde mă duc neîntrebat,
Unde mă duc de unul singur?
în timp ce în spate
nu se vede nici umbră de coasă
doar femei tulburate
își înnoadă baticurile cu colțul gurii
mâinile fiind ocupate
cu mângâierea mea
Eu
cel care pășeam înainte
de nu-nțelegeam
de ce urma pașilor
ascundea în căușul lor
stele și nopți
din ce în ce mai îndepărtate
absorbite de ochii închiși
peste inima răstignită
Unde mă duc?
Unde mă duc?!
de nu m-aș mai duce!”
De
duce-m-aș cu ultimul pas
ningând peste oraș
pământul să-l îngraș!