Școlile trebuie să asigure suma forfetară pentru toți elevii navetiști

Școlile trebuie să asigure suma forfetară pentru toți elevii navetiști, nu doar pentru cei care nu pot fi școlarizați în localitatea de domiciliu, transmite Ministerul Educației. Edupedu.ro a solicitat punctul de vedere al Ministerului Educației, având în vedere că un articol din Legea Educației stabilește că decontarea cheltuielilor de transport se face pentru elevii care nu au posibilitatea de a învăța în localitatea de domiciliu, iar alt articol prevede că cei care învață într-o altă localitate decât cea de domiciliu primesc o sumă forfetară lună pentru cheltuielile de transport. Articolul 84 din Legea Educației este prioritar pentru unitățile de învățământ.

Pe de o parte, art. 12 alin. (8) prevede că elevii care nu au posibilitatea de a învăța în localitatea de domiciliu vor fi sprijiniți prin decontarea cheltuielilor de transport la cea mai apropiată școală. Pe de altă parte, în aceeași lege apare că primesc o alocație forfetară pentru decontarea cheltuielilor de transport cei care învață într-o altă localitate, conform art. 84 alin. (1^3). Directorii de școli au semnalat discrepanța dintre cele două articole de lege.

„Cele două articole nu se exclud. Faptul că articolul 12 are niște precizări valabile, nu împiedică aplicarea prevederilor articolului 84. Articolul 12 conține dispoziții generale, iar articolul 84 vizează asigurarea dreptului la transport care se aplică tuturor celor care nu sunt școlarizați în localitatea de domiciliu. Cele două articole nu se exclud”, potrivit Ministerului Educației.

Ordonanța de Urgență nr. 159 din 17 noiembrie 2022 a modificat articolul 84 din Legea educației naționale nr. 1/2011 și a stabilit că elevii care sunt școlarizați într-o altă localitate decât cea de domiciliu o să primească o sumă forfetară pentru cheltuielile de transport.

„(1^3) Elevilor care sunt școlarizați în altă localitate decât cea de domiciliu li se asigură o sumă forfetară lunară pentru cheltuielile de transport, în funcție de distanța dintre localitatea de domiciliu și localitatea în care sunt școlarizați, dus-întors, pe durata cursurilor școlare, de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Educației, prin unitățile de învățământ în care sunt școlarizați. Elevii beneficiază de plata în avans a sumei forfetare lunare. Suma forfetară este neimpozabilă și nu este luată în considerare la calculul venitului mediu net lunar pe membru de familie, necesar pentru obținerea bursei de studiu și/sau a bursei de ajutor social.

(1^4) Elevilor care sunt cazați la internat sau în gazdă în localitatea unde studiază li se asigură decontarea cheltuielilor de transport între localitatea în care studiază și localitatea de domiciliu, astfel:

a) contravaloarea a 4 călătorii dus-întors/lună, din bugetul Ministerului Educației, prin unitățile de învățământ unde sunt școlarizați. Decontarea se face pe baza documentelor de transport;

b) contravaloarea unei călătorii dus-întors efectuate în perioada fiecărei sărbători legale, din bugetul Ministerului Educației, prin unitățile de învățământ unde sunt școlarizați. Decontarea se face pe baza documentelor de transport;

c) suma decontată pentru facilitățile prevăzute la lit. a) și b) este neimpozabilă și nu este luată în considerare la calculul venitului mediu net lunar pe membru de familie, necesar pentru obținerea bursei de studiu și/sau a bursei de ajutor social, precum și pentru alte beneficii sociale.”

Înainte ca Ordonanța de Urgență să modifice Legea Educației Naționale, era precizat că elevii care nu pot fi școlarizați în localitatea de domiciliu au decontate cheltuielile de transport.

Foto: Captură Legea Educației Naționale 1/2011 – înainte de modificarea din 17 noiembrie 2022

Structura „Elevilor care nu pot fi școlarizați în localitatea de domiciliu” a fost înlocuită cu „Elevilor care sunt școlarizați în altă localitate decât cea de domiciliu”.

Cu toate acestea, la art. 12 alin. (8) din Legea Educației este precizat că elevii care nu au posibilitatea de a învăța în localitatea de domiciliu vor fi sprijiniți prin decontarea cheltuielilor de transport:

Art. 12 – „(8) Elevii care în localitatea de domiciliu nu au posibilitatea de a învăța într-o unitate de învățământ vor fi sprijiniți prin decontarea cheltuielilor de transport la cea mai apropiată unitate de învățământ sau vor primi cazare și masă gratuite în internatele școlare, cu excepția celor înscriși în învățământul postliceal.”

Ordinul de ministru 6.376 din 7 decembrie 2022 este cel care aprobă Normele metodologice privind modalitatea de acordare și de decontare a sumelor forfetare pentru elevii care sunt școlarizați în altă localitate decât localitatea de domiciliu. – detalii aici

Suma aceasta forfetară lunară este de 60 lei/lună pentru distanţe de până la 3 km. Pentru distanţele ce depăşesc 3 km, suma de 60 lei/lună se suplimentează cu 6 lei/lună, pentru fiecare kilometru, până la maximum 342 de lei pentru 50 de km, prevede ordinul. Pentru distanţele de peste 50 de kilometri calculul se va face similar, prin suplimentarea cu 6 lei/lună, pentru fiecare kilometru, conform documentului.

Km lei/lună Km lei/lună Km lei/lună Km lei/lună
3 km 60 15 km 132 27 km 204 39 km 276
4 km 66 16 km 138 28 km 210 40 km 282
5 km 72 17 km 144 29 km 216 41 km 288
6 km 78 18 km 140 30 km 222 42 km 294
7 km 84 19 km 156 31 km 228 43 km 300
8 km 90 20 km 162 32 km 234 44 km 306
9 km 96 21 km 168 33 km 240 45 km 312
10 km 102 22 km 174 34 km 246 46 km 318
11 km 108 23 km 180 35 km 252 47 km 324
12 km 114 24 km 186 36 km 258 48 km 330
13 km 120 25 km 192 37 km 264 49 km 336
14 km 126 26 km 198 38 km 270 50 km 342

Art. 4 din ordin stabilește că inspectoratele școlare transmit Ministerului Educației sumele estimate pentru luna următoare, până la data de 25 a lunii:

„(1) Unitatea de învățământ preuniversitar solicită lunar, până la data de 20 a lunii, la inspectoratul școlar atât sumele forfetare care urmează a fi acordate în avans, cât și sumele estimate a se deconta suplimentar față de suma forfetară.

(2) Inspectoratele școlare transmit la Ministerul Educației, Direcția generală economică, până la data de 25 a lunii, sumele estimate pentru luna următoare, în vederea efectuării deschiderilor de credite bugetare.

(3) La estimarea deschiderilor de credite lunare, unitățile de învățământ preuniversitar și inspectoratele școlare vor lua în considerare și eventualele sume disponibile/restante, după caz, existente la acel moment.” (Sursa: https://www.edupedu.ro/scolile-trebuie-sa-asigure-suma-forfetara-pentru-toti-elevii-navetisti-nu-doar-pentru-cei-care-nu-au-posibilitatea-de-a-invata-in-localitatea-de-domiciliu-potrivit-ministerului-educatiei/)