„Partidul Comunist al Federaţiei Ruse a fost mereu în avangardă şi a oferit autorităţilor la toate nivelurile soluţii pentru susţinerea şi garantarea securităţii ţării noastre, atât în prezent cât şi în viitor”, a spus Putin, potrivit paginii web a Kremlinului. El a subliniat că dialogul cu comuniştii „este acum de două sau de trei ori mai necesar”.
Potrivit preşedintelui rus, Partidul Comunist rus aduce „o contribuţie substanţială la dezbaterea politică, la căutarea de soluţii mai acceptabile şi raţionale pentru dezvoltarea ţării în sfera socială, economică, a apărării şi securităţii”. „Asupra acestora niciodată nu au existat contradicţii între noi”, a remarcat liderul de la Kremlin.
Liderul comunist a vorbit la rândul său despre dialogul cu autorităţile ţării. „Îl apreciem mai ales în vremurile actuale, când de fapt împotriva civilizaţiei noastre, împotriva întregii lumi ruse, s-a declarat o cruciadă şi un nou război”, a spus Ghennadi Ziuganov. Potrivit acestuia, pentru comuniştii ruşi importante sunt acum „partidul Rusiei, suveranitatea şi independenţa sa”.
Întâlnirea lui Putin cu liderul comunist a fost prima din seria de consultări cu partidele parlamentare înaintea discursului pe care-l va susţine în plenul legislativului pe 21 februarie, înaintea împlinirii unui an de când a ordonat lansarea campaniei militare contra Ucrainei.AGERPRES