„Circa 1.000 de cadre medicale s-au înscris, (…) diverse specialităţi, atât medici, cât şi asistenţi medicali. Secretarul de stat responsabil pentru asistenţa medicală a verificat permanent aceste liste încât să putem să fim capabili să facem echipe medicale care să se poată deplasa în teren şi care să fie operative din punct de vedere al specialităţilor, respectiv echipe care să aibă chirurgi, să aibă anestezişti şi aşa mai departe. Ţinem legătura cu Ambasada Turciei în România şi înţelegerea cu dânşii a fost ca aceste echipe să fie pregătite, dacă se poate spune aşa, dar numai în cazul solicitării de către autorităţile turce, care trebuie să asigure şi un suport logistic şi ceea ce nu trebuie exclus în niciun fel – siguranţa acestor echipe”, a afirmat Rafila, la Palatul Parlamentului.
El a menţionat că, până în momentul de faţă, autorităţile turce nu au transmis astfel de solicitări.
„Nu cred că va fi necesar în continuare procesul ăsta de înrolare, îl vom opri, dar potenţialul de deplasare există, pe de o parte, iar, pe de altă parte, am făcut şi o inventariere a posibilităţii de a interna pacienţi cu politraumă în spitalele din România. Am primit de la colegii noştri de la spitalele de urgenţă din Bucureşti – câteva zeci pe persoane care sunt politraumatizate pot fi tratate în România. Depinde de solicitarea autorităţilor turce. Nu am avut solicitări”, a explicat ministrul Sănătăţii.
Alexandru Rafila a menţionat, totodată, că la Unifarm se strâng materiale sanitare, mai ales medicamente, care sunt donate de diverse companii farmaceutice. „O să organizăm cât de curând un transport. Am luat legătura cu ambasadorul României la Damasc. O să organizăm cât de curând un transport al acestor materiale. Sunt cantităţi importante de medicamente. Trei producători din România au acceptat să doneze medicamente”, a explicat ministrul. AGERPRES