plutesc sau mă scufund

târâș, târâș, târâș

ca umbra prelungită

ce trupul ți-l strecoară

prin ochii mei închiși

 

exist cât să exiști

exiști să mai exist

pe când tăcerea sparge

liniștea pe la colțuri

tristeți de oameni triști

 

căderile se-așează

ca fulgii peste noi

și-ngreunați zburăm

lipsiți de gravitație

cum hainele se-nalță

singuri rămânem goi

 

încet cu șoapta scrisă

de-abia hârtia-atinsă

mă-ncred că m-a pătruns

mirosul tău de floare

ce nopțile mi-au tuns.