Dragoş Pîslaru solicită Guvernului să prezinte calendarul consultărilor publice privind investiţiile verzi din PNRR

Copreşedintele REPER, Dragoş Pîslaru, solicită Guvernului să prezinte calendarul consultărilor publice cu societatea civilă privind redactarea noului capitol ‘verde’ din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, REPowerEU.

„Este vorba despre 1,4 miliarde de euro, bani noi europeni, care trebuie să ajungă la gospodăriile vulnerabile şi IMM-urile din România pentru ca acestea să poată achiziţiona pompe de căldură, panouri fotovoltaice, să devină prosumatori şi astfel să îşi reducă facturile la energie. Timpul nu este de partea noastră! Ieri a fost adoptat REPowerEU în Parlamentul European, iar până pe 30 aprilie, Guvernul trebuie să trimită Comisiei Europene acest capitol de investiţii verzi din PNRR”, informează REPER prin intermediul unui comunicat.

Conform aceleiaşi surse, Guvernul nu poate trimite la Bruxelles un capitol care nu a fost elaborat în consultare cu societatea civilă, întrucât textul REPower negociat la nivel european impune transparenţă şi consultări.

„Îndemn toţi actorii interesaţi şi toate ONG-urile din domeniu să solicite Guvernului României publicarea calendarului consultărilor şi a modalităţii de înscriere pentru acestea. REPowerEU trebuie să ajungă acolo unde oamenii au mare nevoie de investiţii în eficienţă energetică. Haideţi să aducem energia verde în România”, a spus Dragoş Pîslaru. AGERPRES