Guvernul a aprobat restituirea contribuţiilor de asigurări de sănătate reţinute pentru pensiile peste 4.000 de lei

Guvernul a aprobat, prin ordonanţă de urgenţă, restituirea eşalonată a contribuţiilor de asigurări sociale de sănătate reţinute pentru pensiile ce depăşesc 4.000 de lei, a anunţat purtătorul de cuvânt al Executivului, Dan Cărbunaru.

 

„Este vorba de o restituire din oficiu pentru sumele reţinute în cursul anului 2022, urmând ca acest proces de restituire să aibă loc într-un interval asemănător cu cel în care a avut loc reţinerea acestor sume, respectiv într-un interval de un an de zile”, a declarat Dan Cărbunaru, miercuri, într-o conferinţă de presă la Palatul Victoria.

Astfel, potrivit unui comunicat de presă al Guvernului pe acest subiect, sumele reţinute, cu titlul de contribuţii de asigurări sociale de sănătate, de la data de 1.01.2022 până la data de 27.12.2022 inclusiv, din veniturile din pensii realizate de persoanele fizice, se restituie în tranşe lunare în perioada 1 martie 2023 – 28 februarie 2024, după recalcularea venitului impozabil lunar corespunzător lunilor pentru care se efectuează restituirea.

Procedura de plată eşalonată se aplică şi în ceea ce priveşte plata sumelor prevăzute prin hotărârile judecătoreşti devenite executorii în perioada 28.12.2022-1.03.2023. Dispoziţiile se aplică în mod corespunzător şi sumelor reţinute din pensiile private şi din pensiile facultative, pentru partea care depăşeşte suma de 4.000 de lei. Restituirea sumelor reţinute se face, din oficiu, de către Casa Naţională de Pensii Publice, prin casele teritoriale de pensii, precum şi de către casele de pensii sectoriale şi de către entităţile care plătesc venituri din pensii”, se arată în comunicat.

Prin excepţie, precizează sursa citată, sumele reţinute din veniturile din pensii cu titlu de contribuţii de asigurări sociale de sănătate, de la data de 1.01.2022 până la 27.12.2022 inclusiv, nu se restituie persoanelor ale căror drepturi de pensie au fost stabilite şi indexate cu aplicarea articolului 60 din Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv persoanelor ale căror drepturi de pensie de serviciu au fost stabilite în baza legilor cu caracter special, care au intrat sub incidenţa OUG nr. 59/2017 privind modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu şi cărora, în urma reţinerii acestor sume, nu le-au fost diminuate cuantumurile nete ale pensiei aflate în plată în anul 2022. AGERPRES