Chişinău, 16 feb. /MOLDPRES/. Funcționarii publici vor putea desfășura activități remunerate în cadrul proiectelor de cercetare și inovare implementate la nivelul Uniunii Europene. Parlamentul a adoptat astăzi, în lectura a doua, proiectul de modificare a Legii cu privire la funcția publică și statutul funcționarului public, transmite MOLDPRES.
Documentul prevede perfecționarea cadrului normativ care vizează funcțiile publice de conducere de nivel superior. Astfel, exercitarea temporară a unei funcții publice de conducere de nivel superior va fi realizată de funcționarul din aceeași autoritate publică, ce îndeplinește condițiile și cerințele prevăzute în fișa postului aferent funcției publice pentru care se asigură interimatul și nu are sancțiuni disciplinare nestinse.
Totodată, persoanele care vor fi promovate în funcții publice de conducere de nivel superior vor putea fi supuse verificării de către Autoritatea Națională de Integritate, Centrul Național Anticorupție și Serviciul de Informații și Securitate.