INCDFP: 315 replici ale cutremurului din 14 februarie; miercuri noaptea, cinci replici au avut magnitudine peste 3

Cutremurul din data de 14 februarie a produs până în prezent 315 replici, numai în noaptea de miercuri spre joi cinci dintre acestea depăşind 3 pe Richter, potrivit datelor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP).

˜Cea mai mare replică s-a produs joi, la ora 3:07, la o adâncime de 10,8 km, şi a avut magnitudinea de 4,2 ML, intensitatea macroseismică epicentrală IV.

Seismul de marţi din judeţul Golj, cu magnitudine 5,7, a fost cel mai mare produs vreodată în zona respectivă.

Anterior, în 13 februarie, tot în acea zonă, s-a produs un cutremur de magnitudine 5,2, intensitate epicentrală V, la o adâncime de 16 km.

Potrivit INCDFP, zona în care au avut loc aceste cutremure este cunoscută printr-o activitate seismică slab-moderată, cu evenimente cu magnitudine peste 5 foarte rare. Ultimul cutremur estimat cu magnitudinea de 5,2 a fost produs 1943, la adâncimea de 9,9 km. Alte cutremure mai semnificative produse în zonă au fost în 1912 – 4,5, adâncime 10 km, 1916 – 3,9 adâncime 10 km, 1962 – 4, adâncime 16 km şi 1963 – 4,5, adâncime 10 km. AGERPRES