AUR Iași: Dezbatere pe tema proiectelor de legi privind sistemul de învățământ preuniversitar și universitar

Vineri, 17.02.2023, la sediul Filialei Județene AUR din Iași, s-a întrunit într-o primă ședință, Comisia Județeană pentru Educație, în vederea dezbaterii proiectelor de legi privind sistemul de învățământ preuniversitar și universitar.
„În principal, Comisia va fi foarte atentă la tot ceea ce ține de procesul educațional național și față de modul în care acesta este prezentat și gestionat de către actualii decidenți politici.
Totodată, avem în vedere, elaborarea mai multor amendamente, necesare îmbunătățirii actualelor proiecte de legi ale educației.
Ne pronunțăm încă de la început, împotriva anumitor prevederi din conținutul respectivelor proiecte legislative, ce nu fac nimic altceva decât să schimonosească structural, cognitiv, și programatic, într-un mod inadmisibil, procesul de învățământ la nivel național!”, precizează AUR Iași.