Londra va sprijini ţările pregătite să trimită avioane de vânătoare imediat Ucrainei

Premierul britanic Rishi Sunak a anunţat sâmbătă că Londra ”este gata” să sprijine aliaţii care au avioane de vânătoare pregătite pentru a fi trimise imediat Ucrainei, informează Reuters.

Prezent la Conferinţa de securitate de la Munchen, Sunak nu a exclus posibilitatea ca Forţele Aeriene Regale să furnizeze avioane Ucrainei, dar a refuzat să facă o promisiune fermă în această privinţă.

‘Furnizăm bucuroşi asistenţă oricărei ţări capabile să îi livreze Ucrainei avioane de vânătoare chiar acum. Regatul Unit este gata să sprijine şi acele ţări”, a spus şeful executivului britanic.

În cursul unei vizite făcute săptămâna trecută la Londra de preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, Downing Street a anunţat că Ministerul Apărării britanic va antrena piloţi ucraineni pe avioane la standarde NATO.

Pe 24 februarie 2022, Rusia a lansat o agresiune militară neprovocată şi nejustificată contra Ucrainei. Moscova susţine că este vorba despre o ”operaţiune militară specială de denazificare” a ţării vecine şi de protejare a comunităţii rusofone din estul Ucrainei. AGERPRES