„Statul şi poporul român au fost solidari şi au ajutat, la greu, Ucraina. Poporul român însă nu acceptă să rămână fără această minune a naturii care este Delta Dunării. Vreau să fiu foarte clar: minciunile, manipulările şi minimalizarea problemei trebuie să înceteze. Autorităţile române trebuie să ia decizii rapide pentru ca lucrările de pe Bâstroe să înceteze imediat şi situaţia să revină la normal. Vom face apel la toate convenţiile internaţionale, bilaterale şi la toate forurile pentru cauza Deltei Dunării. Ne vom proteja, cu toate forţele, moştenirea generaţiilor următoare”, a scris Marcel Ciolacu pe pagina sa de Facebook.
Într-un comunicat transmis AGERPRES, Partidul Social Democrat solicită autorităţilor de la Kiev să reia colaborarea bilaterală onestă şi să oprească imediat dragarea de mare adâncime pe Canalul Bâstroe.
„PSD cere autorităţilor de la Kiev să reia colaborarea bilaterală onestă şi să oprească imediat dragarea de mare adâncime pe Canalul Bâstroe! Adâncirea fără precedent a canalului, până la 8 – 10 metri, pentru a face posibilă navigaţia navelor de mare capacitate, modifică dramatic debitul şi circulaţia apei, cu efecte fatale asupra biodiversităţii Deltei Dunării. România s-a dovedit un vecin şi partener onest. A primit milioane de refugiaţi ucraineni, le-a asigurat casă, masă, locuri de muncă pentru adulţi şi şcoală pentru copii. A facilitat exportul grânelor ucrainene, cu mari eforturi şi costuri considerabile. A asigurat sprijin internaţional şi suport în toate modurile posibile pentru ca Ucraina să reziste în faţa invaziei ruseşti”, arată social-democraţii în comunicat.
Potrivit sursei citate, „Ucraina a avut şi va avea în România un aliat pe care se poate bizui” şi, tocmai de aceea, cu atât mai mult „este datoare să protejeze această relaţie bilaterală”.
„PSD n-a avut şi nu are nicio şovăială să apere Delta Dunării, bun inestimabil al întregii umanităţi. De aceea, încă de săptămâna trecută, a tras primul semnal de alarmă, prin ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, prim-vicepreşedintele PSD Sorin Grindeanu. Mai mult, astăzi PSD a cerut în mod oficial Comisiei Europene, prin europarlamentarul Victor Negrescu, să se pronunţe asupra acţiunii unilaterale a Ucrainei care ignoră convenţiile şi acordurile internaţionale la care este parte. În egală măsură, PSD solicită tuturor autorităţilor române să se manifeste cu convingere şi fermitate pentru apărarea şi protejarea patrimoniului de importanţă universală al Deltei Dunării. Suntem cu toţii datori să prevenim producerea unei catastrofe ireversibile şi să transmitem intactă generaţiilor viitoare moştenirea unică a miracolului naturii de la gurile Dunării”, subliniază PSD. AGERPRES