Noi membri ai Academiei Române

Criticul literar Mircea Martin şi lingvistul Gheorghe Chivu se numără printre noii membri ai Academiei Române, aleşi miercuri de Adunarea Generală a prestigiosului for.

Potrivit unui comunicat al Biroului de comunicare al Academiei Române, transmis AGERPRES, Adunarea Generală a Academiei a decis, prin vot secret, alegerea a patru membri titulari şi trei membri corespondenţi, după cum urmează:

Membri titulari:

* Gheorghe Chivu, Secţia de filologie şi literatură
* Mircea Aurelian Martin, Secţia de filologie şi literatură
* Ioan Cuculescu, Secţia de ştiinţe matematice
* Ileana Mânduţeanu, Secţia de ştiinţe biologice

Membri corespondenţi:

* Liviu Ornea, Secţia de ştiinţe matematice
* Maria Cazacu, Secţia de ştiinţe chimice
* Vasile I. Pârvulescu, Secţia de ştiinţe chimice. AGERPRES