În perioada următoare, polițiștii locali vor începe verificarea modului în care sunt organizate și exploatate sălile de jocuri de noroc din Municipiul Iași. Din datele deținute la nivelul Poliției Locale Iași, precum și din sesizările formulate de către ieşeni, au rezultat nereguli în funcționarea sălilor de jocuri de noroc, fiind reclamate situaţii în care operatorii sălilor de jocuri de noroc nu au respectat cadrul legal de funcționare. Alte reclamaţii privesc tulburarea ordinii şi liniștii publice în zonele respective de către cei care frecventează astfel de săli.
În aceeaşi ordine de idei, poliţiştii locali vor verifica dacă unii operatori au modificat structural spaţiile unde îşi desfăşoară activitatea fără a avea aprobările legale în acest sens, precum şi modul cum aceşti operatori organizează campanii de reclamă şi publicitate pe domeniul public.
Planul de măsuri întocmit de către Poliţia Locală Iaşi vizează respectarea legalității în funcționarea societăților specializate în organizarea și exploatarea jocurilor de noroc, precum și îndeplinirea cerințelor legale referitoare la obținerea și amenajarea spațiilor cu destinația jocuri de noroc. De asemenea, vor fi supuse verificării respectarea legalității în privința racordării sălilor de jocuri de noroc la utilitățile publice (gaz, apă, energie electrică, canalizare, salubritate), stabilirea modului în care societățile în cauză realizează publicitatea activităților specifice, precum și verificarea respectării condițiilor impuse de legislația în vigoare cu privire la comercializarea unor produse în interiorul sălilor de jocuri de noroc.
Nu în ultimul rând, se va urmări asigurarea unui climat de ordine și de curățenie pe domeniul public în proximitatea sălilor de jocuri de noroc.
Referitor la îndeplinirea cerințelor legale referitoare la obținerea și amenajarea spațiilor destinate jocurilor de noroc, art. 15 alin. (2) din O.G. 77/2009, privind organizarea și exploatarea jocurilor de noroc, precizează că spațiul din aceste săli nu trebuie să fie situat în incinta unui aşezământ de învăţământ, inclusiv campusurile aferente acestuia, aşezăminte de cultură, artă, sănătate, cu caracter social, de culte religioase şi altele asemenea, sau în perimetrul delimitat destinat acestora. De asemenea, se interzice desfășurarea de jocuri de noroc în spații care datorită amplasării ar conduce la obstrucționarea traficului sau la limitarea liberului acces către alte locații de interes (intrări în imobile, pasaje pietonale, stații ale mijloacelor de transport în comun etc.).
În mod excepțional se admite organizarea de jocuri de noroc în cinematografe, săli de spectacole, săli de sport, case de cultură și altele de acest fel, cu condiția să fie asigurate cumulativ următoarele condiții: acces separat pentru jucători, să nu fie deranjate în vreun fel celelalte activități, să poată fi restricționat accesul minorilor.
În funcție de aspectele rezultate pe timpul verificărilor, vor fi dispuse punctual măsuri pentru intrarea în legalitate a acestei activităţi economice.