Potrivit USR, „coaliţia PSD PNL a propus şi trecut prin Parlament o lege care introduce obligaţii suplimentare pentru fondurile de pensii private din România, în totală neconcordanţă cu cerinţele Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă, care cerea Guvernului să adopte legislaţie care să facă atractive aceste fonduri şi pensiile private ale românilor”.
Dimpotrivă, susţine USR într-un comunicat de presă, legea PSD doreşte falimentarea fondurilor de pensii şi naţionalizarea banilor şi, „pentru a-şi ascunde intenţia de a pune mâna pe banii puşi deoparte de români, PSD a lansat un nou fake-news la adresa USR pentru că a atacat la CRR această lege”.
Mai mult, adaugă USR, PSD susţine ”absolut mincinos” că această lege este cerută de PNRR, în condiţiile în care textul jalonului este clar şi în totală contradicţie cu prevederile din legea PSD.
„PSD nu a spus nimic despre PNRR la dezbaterile pe această lege din Parlament, se leagă acum de PNRR pentru a justifica porcăria. Fac fix invers faţă de ce România s-a angajat prin PNRR, la fel cum fac şi cu pensiile speciale. PNRR spune fix invers decât face PSD prin legea de naţionalizare a banilor românilor, tocmai de aceea am atacat-o la CCR şi vom sesiza şi Comisia Europeană”, explică Cristian Ghinea, coordonatorul Departamentului de Politici Publice al USR.
Reprezentanţii USR mai susţin că „PSD minte jenant spunând că legea sa a fost aprobată de Comisia Europeană, dar nici măcar nu a fost discutată cu Comisia”.
„Jalonul 213 din PNRR prevede că trebuie să asigurăm sustenabilitatea fiscală a Pilonului II printr-o creştere a contribuţiilor, digitalizarea dosarelor, diversificarea investiţiilor din Pilonul II de pensii. De asemenea, spune jalonul, guvernul: va apăra independenţa administratorilor de pensii în ceea ce priveşte definirea propriilor lor strategii de investiţii; va reglementa viitoarele ajustări ale regimului de investiţii ale fondurilor de pensii private care contribuie la un cadru flexibil ce îi încurajează pe administratorii de pensii să îşi diversifice în mod corespunzător portofoliile pentru a obţine un randament al investiţiilor ajustat la risc echitabil; va spori accesul întreprinderilor la piaţa de capital, pentru a facilita cotarea noilor emitenţi şi a utiliza într-o mai mare măsură sursele private de finanţare, inclusiv activele fondurilor de pensii”.”, se menţionează în comunicatul USR.
USR arată că „nici unul dintre aceste puncte nu e rezolvat prin legea PSD, dimpotrivă – se pun noi restricţii şi piedici, tocmai pentru a alunga fondurile de pensii de pe piaţă”.
„Pentru ca românii să aibă pensii decente trebuie să întărim Pilonul 2 şi să asigurăm independenţă şi flexibilitate pentru fondurile de pensii, să fim siguri că banii sunt puşi la treabă”, concluzionează cei de la USR.
PSD a acuzat USR, miercuri, că a contestat la Curtea Constituţională o lege adoptată în Parlament, jalon în Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă şi care a fost discutată şi agreată cu Comisia Europeană şi asigură o mai bună protecţie a banilor din fondurile private de pensii.
„În disperarea de a face scandal cu orice preţ pentru a-şi întreţine puţinii adepţi care i-au mai rămas, USR atacă la Curtea Constituţională o lege adoptată în Parlament, jalon în PNRR, care a fost discutată şi agreată cu Comisia Europeană şi care asigură o mai bună protecţie a banilor din fondurile private de pensii. USR sabotează PNRR-ul României prin contestarea la Curtea Constituţională a acestei legi, care trebuia publicată în Monitorul Oficial pentru ca jalonul respectiv, aferent Cererii 2 de plată, să fie considerat îndeplinit”, se arată într-un comunicat de presă al PSD, remis miercuri AGERPRES.
Potrivit social-democraţilor, legea, în formula adoptată, dă posibilitatea extinderii plasamentelor fondurilor private de pensii şi în acţiuni cotate la bursă, într-o proporţie de 1 până la 5% din valoarea totală a activelor fondului respectiv, atât în România, cât şi în Uniunea Europeană. AGERPRES