Ameninţările din exterior la adresa ordinii democratice din Republica Moldova sunt deosebit de îngrijorătoare, a afirmat, joi, preşedintele Klaus Iohannis, la Palatul Cotroceni, în cadrul unei declaraţii comune de presă cu omologul său de la Chişinău, Maia Sandu.
„Parcurgem o perioadă de crize de proporţii istorice”, a afirmat şeful statului român, care a evocat în acest context războiul Rusiei împotriva Ucrainei, care a început pe 24 februarie anul trecut.
Iohannis a reiterat că România condamnă ferm tentativele Rusiei de destabilizare a Republicii Moldova. „Republica Moldova nu este singură în faţa acestor provocări”, a transmis el.
„Reiterez condamnarea fermă de către România a oricăror tentative ruse de destabilizare. România rămâne, totodată, deosebit de vigilentă faţă de acţiunile hibride ale Rusiei, care, iată, se intensifică la împlinirea unui an de război. Tentativele de destabilizare sunt susţinute de intensificarea propagandei pro-ruse, scopul fiind alimentarea de narative utile Rusiei şi diminuarea unităţii şi solidarităţii noastre. Dar, noi nu vom ceda”, a subliniat preşedintele Iohannis.
El a amintit că ţara noastră a solicitat şi va continua să susţină „sancţionarea de către Uniunea Europeană a celor care doresc destabilizarea Republicii Moldova şi subminarea ordinii constituţionale şi a statului de drept”.
„România va continua să sprijine în mod ferm respectarea suveranităţii şi a integrităţii teritoriale ale Republicii Moldova, în frontierele sale recunoscute la nivel internaţional”, a adăugat şeful statului.
Totodată, Iohannis a reafirmat susţinerea pentru „abordarea responsabilă” a Chişinăului faţă de dosarul transnistrean.
„Urmărim, totodată, imperativul consolidării rezilienţei Republicii Moldova în faţa tuturor ameninţărilor din exterior, atât prin efortul nostru direct, în plan bilateral, cât şi prin instrumentele de care dispun Uniunea Europeană şi NATO. De altfel, încă de la declanşarea, în urmă cu un an, a invaziei ruseşti împotriva Ucrainei, România a acţionat prompt şi hotărât nu doar în sprijinul Ucrainei, dar şi în cel al Republicii Moldova”, a arătat preşedintele Klaus Iohannis. AGERPRES