Fotbal: Messi salută prelungirea contractului selecţionerului argentinian Lionel Scaloni

Starul argentinian Lionel Messi s-a declarat „fericit” pentru premiul The Best atribuit de FIFA celui mai bun fotbalist al planetei, pe care l-a primit luni seară, şi consideră că este „logic” ţinând cont de victoria Argentinei la Cupa Mondială 2022, informează EFE.

Messi a salutat, totodată, prelungirea contractului lui Lionel Scaloni ca selecţioner al Argentinei până la Mondialul din 2026, care avea loc în SUA, Mexic şi Canada.

„Faptul că Scaloni va continua este un lucru foarte bun pentru acest grup, unul tânăr şi care are multe de învăţat la echipa naţională, iar cel mai bun lucru este că o face cu cineva ca el”, a declarat căpitanul naţionalei Albiceleste.

Messi a indicat că premiul de cel mai bun jucător al anului, atribuit de FIFA, alături de cel al lui Scaloni, rezervat celui mai bun antrenor, şi al lui Emiliano Martinez, pentru cel mai bun portar, împreună cu cel acordat fanilor argentinieni, este un lucru logic în condiţiile succesului obţinut de echipa ţării sale în Qatar.

„Este o recunoaştere pentru selecţionată, pentru oameni, să-l văd pe Tula cântând melodia acolo sus a fost emoţionant”, a spus Messi, referindu-se la celebrul suporter veteran care a primit trofeul în numele fanilor argentinieni.

„Aceasta a fost o Cupă Mondială şi Argentina are recunoaşterea pe care o merită, pentru că a fost campioană mondială”, a conchis celebrul fotbalist argentinian, care a câştigat premiul The Best de două ori, iar Balonul de Aur de şapte ori.
AGERPRES