Consiliul Local al Municipiului Iași a dezbătut și votat peste 50 de proiecte de hotărâre

Reunit în ședință ordinară de plen în cursul zilei de luni, 27 februarie 2023, Consiliul Local al Municipiului Iași a dezbătut și votat peste 50 de proiecte de hotărâre.
Printre acestea se numără și o hotărâre privind transmiterea intenţiei ferme a Municipiului Iaşi de preluare a Spitalului Clinic Căi Ferate, respectiv a ansamblului de competenţe şi atribuţii prevăzute de OUG nr. 162 / 2008 şi a patrimoniului acestuia. În decembrie 2022 Secretariatul General al Guvernului a transmis municipalității ieșene intenția Ministerului Transporturilor și Infrastructurii de a transfera unitățile sanitare aflate în subordinea sa către autoritatea publică locală. În proprietatea publică a Statului Român și administrarea Ministerului Transporturilor și Infrastructurii se află 4 suprafețe de teren și 3 clădiri în care funcționează Spitalul Clinic Căi Ferate Iași. Astfel, Municipiul Iași ar putea prelua și patrimoniul, mărindu-și astfel zestrea, dar și activitățile unității spitalicești, care asigură servicii medicale de înaltă calitate pentru întreaga regiune a Moldovei, această unitate fiind un puternic centru de învățământ universitar și postuniversitar.
„Dacă vom prelua de la Ministerul Transporturilor și Spitalul Clinic Căi Ferate, intenția noastră este aceea de a investi în modernizarea infrastructurii și dotărilor acestuia, așa cum facem și pentru celelalte două unități spitalicești din administrarea noastră, Spitalul de Recuperare și Spitalul «Dr. C. I. Parhon». Am încredere în profesionalismul medicilor și al întregii echipe a Spitalului Căi Ferate și sunt sigur că împreună putem consolida prestigiul unității și îmbunătăți calitatea serviciilor de care beneficiază pacienții săi din întreaga Moldovă!”, a declarat primarul Mihai Chirica.
Alte hotărâri importante adoptate de Consiliul Local vizează aprobarea bugetelor de venituri şi cheltuieli pentru societăţile din subordinea municipalităţii (Servicii Publice, Termo-Service, EcoPiaţa, Salubris, Citadin), diferite documentaţii tehnice, respectiv indicatori tehnico-economici pentru obiective precum modernizarea campusului şcolar pentru Colegiul Tehnic „Gheorghe Asachi”, extinderea Liceului „Miron Costin”, Grădiniţa Codrescu sau reabilitarea infrastructurii de tramvai din Tudor Vladimirescu.
De asemenea, consilierii locali au votat continuarea susţinerii financiare pentru „Centrul de Servicii pentru Mamă şi Copil”, „Centrul Rezidenţial pentru Mame şi Copii în Dificultate”, „Centrul de Zi pentru Copii Sub 3 Ani”, precum şi a Serviciului social de zi – Centrul de Zi pentru Persoane Adulte cu Dizabilităţi „Sf. Prooroc Zaharia”, calendarul evenimentelor din următoarea perioadă, precum și cuantumul și numărul burselor pentru elevi.
În cadrul şedinţei au fost votate şi o serie de proiecte care vizează urbanismul.