În timpul prezentării proiectului s-au produs îmbrânceli şi altercaţii între deputaţii majorităţii parlamentare PAS (Partidul Acţiune şi Solidaritate, proeuropean) şi cei ai opoziţiei de stânga proruse, notează portalul Deschide.md.
Deputaţii Blocului Comuniştilor şi Socialiştilor (BCS) care au boicotat iniţial şedinţa, s-au întors în sală şi au încercat să împiedice parlamentul să voteze proiectul respectiv.
La un moment dat, în faţa tribunei oficiale au ieşit mai mulţi deputaţi ai BCS cu pancarte cu înscrisuri precum ‘Moldova, moldoveni, moldovenesc’ sau ‘Nu vă bateţi joc de Constituţie’.
Imediat, mai mulţi parlamentari PAS au smuls pancartele, urmând o altercaţie între aceştia şi colegii lor din fracţiunea BCS. Au urmat mai multe îmbrânceli, timp în care deputaţii socialişti şi comunişti au început să scandeze „Moldova” şi „Anticipate”, conform Deschide.md.
„Această iniţiativă nu este un proiect de lege constituţional”, a comentat deputatul BCS, Vasile Bolea. Potrivit lui, „orice modificare sau încercare prin lege organică sau ordinară de a modifica textul constituţional este un absurd juridic şi este o încălcare şi o sfidare a Constituţiei R. Moldova”. El a anunţat că opoziţia va contesta decizia la Curtea Constituţională, a transmis postul de radio Europa Liberă.
Pentru modificarea Constituţiei este nevoie de voturile a două treimi din cei 101 deputaţi, în timp ce legile organice se adoptă de majoritatea deputaţilor aleşi, iar cele ordinare – cu votul majorităţii celor prezenţi la şedinţă, indică postul de radio citat.
„Prezenta iniţiativă legislativă nu constituie o iniţiativă ordinară de modificare a Constituţiei, ci una tehnică, care rezultă din obligativitatea executării şi/sau implementării actelor Curţii Constituţionale”, a explicat deputata PAS, Veronica Roşca, unul dintre autorii proiectului.
„Limba de stat a Republicii Moldova nu are şi nu va avea niciodată ideologie oficială. Limba oficială a Republicii Moldova este limba română. Limba română e cea care trebuie să ne unească, limba română niciodată nu trebuie să ne dezbine”, a subliniat ea.
În acelaşi timp, preşedintele parlamentului, Igor Grosu, le-a adus aminte unora dintre deputaţii BCS că au cetăţenie română şi i-a îndemnat să renunţe la ea.
„Voi, cei care strigaţi aici, cei care aveţi cetăţenie română, fiţi amabili şi renunţaţi la ea, vă rog. Aşa, ca să fie totul corect”, a spus Grosu, adresându-se deputaţilor comunişti şi socialişti.
În 2013, Curtea Constituţională de la Chişinău a stabilit că prevederea din Declaraţia de Independenţă privind faptul că limba română este limbă de stat prevalează asupra articolului 13 al Constituţiei privind „limba moldovenească”, aminteşte postul de radio citat.AGERPRES