Valoarea totală a proiectelor realizate de Primăria Municipiului Iași, care vor fi finanțate prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) și care sunt deja aprobate este de circa 690 de milioane de lei, respectiv 139,48 de milioane de euro!
„Fondurile europene obținute prin PNRR sunt o oportunitate extraordinară atât pentru a face noi investiții în modernizarea transportului public, cât și în proiecte de reabilitare termică și eficientizare energetică la unități de învățământ preuniversitar și la blocuri de locuințe, pentru construirea de locuințe pentru tineri, precum și pentru continuarea programului de modernizare a sistemului de colectare separată a deșeurilor.
Avem și alte proiecte în curs de evaluare și vă vom ține la curent pe măsură ce acestea sunt aprobate și semnate.
Vă mulțumesc pentru încredere!”, a declarant primarul Mihai Chirica.
Iată, pe scurt, proiectele aprobate și valoarea acestora:
Componenta 10 – Fondul Local – Transport public: 76,89 milioane euro
• 18 tramvaie noi cu lungimea de 22 de metri: 210.888.468,00 lei – 42,84 milioane euro
• 25 de autobuze electrice cu o lungime de 10 metri, inclusiv a 25 de stații de încărcare rapidă și opt stații de încărcare lentă: 71.174.857,95 lei – 14,45 milioane de euro
• Sisteme de avertizare și asistență anti-coliziune (140 de autobuze și 150 de tramvaie): 28.118.462,40 lei – 5,7 milioane euro
• Digitalizare obiective în cadrul proiectului Modernizare Depou Dacia (11 proiecte): 68.842.925,62 de lei – 13,9 milioane euro
Componenta 10 – Fondul Local – Locuințe pentru tineri
• Construirea de locuințe nZEB plus pentru tinerii aflați în situații de risc (10 tronsoane de bloc cu 188 de unități locative + 45 de stații de încărcare electrică): 73.182.387,28 lei – 14,86 milioane de euro
Componenta 5 – Valul Renovării – Unități școlare: 26,31 milioane euro
Reabilitarea termică a mai multor clădiri de unități școlare – 14 proiecte: 129,54 milioane lei – 26,31 milioane de euro:
• Colegiul Național „Mihai Eminescu” (Clădire C1 – Corp A, Clădire C6 – Corp C Internat, Clădire C4 – Corp D Laborator, Clădire C5 – Sala de sport): 19.963.639,66 lei;
• Colegiul Agricol și de Industrie Alimentară „Vasile Adamachi” (Clădire C7 – Internat și Clădire C6 – Cantină): 10.267.925,19 lei;
• Liceul cu Program Sportiv (Clădire C1 – Școala veche): 3.332.272,12 lei;
• Școala Gimnazială „Ionel Teodoreanu”: 8.466.234,71 lei;
• Colegiul Tehnic „Ion C. Ștefănescu” (Corpurile C1, C5, C6 și C8): 33.639.287,71 lei;
• Școala Gimnazială „Elena Cuza”: 9.561.425,38 lei;
• Colegiul Tehnologic „Dimitrie Leonida”: 5.870.413,24 lei;
• Şcoala Gimnazială „George Coşbuc”: 9.016.184,96 lei;
• Liceul Tehnologic „Petru Poni”: 5.926.010,47 lei;
• Școala Gimnazială „Alexandru Vlahuță”: 8.024.817,03 lei;
• Grădinița cu Program Normal nr. 15 – Corp C1 (din structura Școlii Gimnaziale „Ion Creangă”: 1.907.369,03 lei;
• Școala Primară „Petru Poni” – Corp C1 (din structura Școlii Gimnaziale „Ion Creangă”): 3.036.325,29 lei;
• Liceul Tehnologic de Transporturi și de Construcții Iași – Corp C1 Cămin: 8.804.827,86 lei.
• Grădinița cu Program Prelungit nr. 15 (din structura Școlii Gimnaziale „Ionel Teodoreanu”: 3.187.930,67 lei
Componenta 5 – Valul Renovării – Blocuri: 9,66 milioane euro
• Renovare energetică moderată sau aprofundată a clădirilor rezidențiale multifamiliale (blocul S4 din strada Ciurchi nr. 109 A, blocul „Carmen” din bulevardul Independenței nr. 2, blocul Z4 din bulevardul Nicolae Iorga nr. 30, blocul D2 din strada Oancea nr. 34, blocul B3 din bulevardul Ștefan cel Mare nr. 4): 25.577.256,36 lei – 5,19 milioane euro
• Renovare energetică a blocurilor de locuințe sociale (bulevardul Tudor Vladimirescu nr. 79A, strada Decebal nr. 1, strada Bularga nr. 14A și strada Canta nr. 60B): 15.571.770 lei – 3,16 milioane euro
• Renovare integrată (consolidare seismică și renovare energetică moderată) a clădirilor rezidențiale multifamiliale (str. I. C. Brătianu nr. 6 și str. Macazului nr. 5): 6.445.132,36 lei – 1,31 milioane euro
Componenta C3 – Managementul deșeurilor: 7,66 milioane euro
• 175 de insule ecologice digitalizate (150 supraterane și 25 subterane): 24.002.240,5 lei – 4,86 milioane euro
• Centre de colectare prin aport voluntar” (trei puncte: bulevardul Poitiers nr. 10, strada Sofia Nădejde nr. 6A și strada 3 Fântâni nr. 14): 13.676.362,98 lei – 2,8 milioane euro
Componenta 12 – Sănătate
• Modernizarea, extinderea prin supraetajare (Corpul C11), echiparea și dotarea Ambulatoriului Spitalului Clinic „Dr. C. I. Parhon”: 20.278.242,29 lei – 4,1 milioane de euro