„Guvernarea lui Ciolacu şi Ciucă duce la explozia tuturor preţurilor, inclusiv a poliţelor RCA. Şefii ASF şi cei care i-au pus în funcţii să explice românilor de ce se întâmplă acest lucru şi ce au făcut pentru a preîntâmpina situaţia. Au privit impasibili la problemele de pe piaţa asigurărilor, au fost complici la prăbuşirea City Insurance, iar acum suferă toată piaţa şi românii. USR i-a cerut preşedintelui ASF, Nicu Marcu, să dea explicaţii în Parlament de mai bine de o lună, dar acesta se ascunde. La fel ca cei care l-au pus acolo, şeful ASF manifestă un dispreţ total faţă de români şi problemele lor reale”, declară Cătălin Drulă, conform unui comunicat de presă al USR.
USR menţionează că deputaţii Pollyanna Hangan şi Mihai Botez au solicitat, la începutul lunii februarie, chemarea la Comisia de politică economică, reformă şi privatizare din Camera Deputaţilor a preşedintelui ASF.
„Autoritatea pe care acesta o conduce putea previziona, dacă nu preîntâmpina în totalitate, dezastrul produs în 2022 pe piaţa asigurărilor din România. Totodată, prin intermediul senatoarei Silvia Dinică, USR a solicitat ASF răspunsuri la mai multe întrebări, printre care unele legate de controalele efectuate la companiile City Insurance şi Euroins, în condiţiile în care falimentul City Insurance a condus la creşterea preţului poliţelor RCA cu 71% în 2022”, se arată în comunicatul USR.
Uniunea Salvaţi România anunţă că va depune un proiect de lege pentru restructurarea ASF, „astfel încât această instituţie cheie să devină funcţională şi să poarte răspunderea” pentru domeniul pe care trebuie să-l reglementeze. AGERPRES