Companiile imobiliare din România şi din regiune se aşteaptă la restrângerea activităţii

Mai mult de jumătate dintre companiile din piaţa imobiliară se aşteaptă la restrângerea activităţii şi a investiţiilor în domeniu, pe fondul incertitudinilor legate de evoluţia conflictului din Ucraina, însă o proporţie apropiată (46%) estimează o creştere a randamentelor medii pentru investiţiile existente în acest an, potrivit unui studiu realizat de o companie de consultanţă.

Cercetarea Deloitte Real Estate Confidence Survey for Central Europe 2023 a fost derulată în trei ţări din regiune, respectiv Polonia, Cehia şi România. Jucătorii din România sunt cei mai optimişti, în condiţiile în care doar 10% se aşteaptă la o scădere a randamentelor în perioada menţionată, faţă de 14% în Cehia şi 36% în Polonia.

Activitatea economică din regiune, în ansamblu, ar urma să se deterioreze anul acesta, susţin 61% dintre participanţii la studiu, însă chiar şi aşa cei mai mulţi investitori spun că îşi vor majora portofoliul prin noi achiziţii (44%), pe când 39% iau în calcul sistarea planurilor de investiţii.

Companiile care iau în calcul restrângerea activităţii îşi motivează intenţia prin accesul mai dificil la finanţare (50%) sau contextul economic incert. Totuşi, dacă, imediat după izbucnirea războiului, mai mult de 50% dintre participanţi estimau că acesta va avea consecinţe negative asupra economiei regionale pe termen lung şi doar 34% estimau un impact similar pe termen mediu, la finalul anului trecut, proporţia s-a inversat (58% se aşteaptă ca efectele să persiste pe termen mediu şi doar 31% pe termen lung), precizează sursa citată.

„Studiul relevă faptul că piaţa din România este puternic conectată cu regiunea Europei Centrale şi de Est, cu anumite particularităţi. Spre exemplu, jucătorii din piaţa locală sunt mai sceptici cu privire la evoluţia de ansamblu a activităţii în acest an, dar 90% se aşteaptă ca, pentru investiţiile existente, randamentele să se menţină la nivelul de anul trecut sau să crească. De asemenea, românii sunt mai puţin pesimişti decât ceilalţi participanţi cu privire la climatul economic naţional, dar sunt îngrijoraţi suplimentar din cauza perspectivei de majorare a taxelor în domeniu, având în vedere măsurile deja anunţate în această direcţie, dar a căror aplicare a fost amânată. Per ansamblu, însă, în contextul dat, rezultatele studiului indică o poziţie echilibrată a jucătorilor din piaţa imobiliară, caracterizată de prudenţă şi consolidare a activităţii pe pieţele în care operează”, a declarat Alexandra Smedoiu, partener Deloitte România, Lider al Serviciilor de Consultanţă pentru sectorul Imobiliar.

Deloitte derulează Real Estate Confidence Survey for Central Europe începând din 2019 pentru a afla percepţia profesioniştilor din domeniu cu privire la evoluţia pieţei în regiune. La sondaj participă trei categorii de respondenţi, respectiv dezvoltatori, investitori şi consultanţi specializaţi în domeniul imobiliar.

Deloitte furnizează la nivel global servicii de audit, consultanţă fiscală şi juridică, consultanţă, consultanţă financiară şi managementul riscului către aproximativ 90% din companiile prezente în topul Fortune Global 500 şi către mii de companii din sectorul privat. Cu o istorie de peste 175 de ani, compania acoperă peste 150 de ţări şi teritorii.

Deloitte România este una dintre cele mai mari firme de servicii profesionale din ţara noastră şi oferă, în cooperare cu Reff & Asociaţii | Deloitte Legal, servicii de audit, de consultanţă fiscală, servicii juridice, de consultanţă şi managementul riscului, consultanţă financiară, soluţii de servicii şi consultanţă în tehnologie, precum şi alte servicii adiacente, prin intermediul a peste 3.000 de profesionişti. AGERPRES