Franţa: Senatul a votat creşterea vârstei de pensionare de la 62 la 64 de ani

Senatul francez, dominat de opoziţia de dreapta, a adoptat în noaptea de miercuri spre joi articolul ce prevede creşterea vârstei de pensionare de la 62 la 64 de ani, o prevedere-cheie din reforma foarte contestată promovată de preşedintele Emmanuel Macron, informează AFP.

Acest vot, crucial pentru executiv, intervine în plină mobilizare împotriva proiectului care afectează unul din pilonii sistemului social din Franţa. După succesul mobilizării sociale de marţi, o a şaptea zi de acţiune la nivel naţional este prevăzută sâmbătă, iar mai multe sectoare ale economiei (transporturi, energie ş.a) rămân perturbate de greve şi încetări spontane ale lucrului.

Sprijinindu-se pe mobilizarea a milioane de francezi începând din ianuarie, sindicatele au cerut să fie primite ‘de urgenţă’ de către preşedintele Macron, care deocamdată a refuzat şi speră într-o epuizare a mişcării.

Unda verde dată de Senat, cu 201 voturi pentru şi 115 împotrivă, priveşte dispoziţia cea mai contestată a acestei reforme care, potrivit tuturor sondajelor de opinie, rămâne foarte impopulară.

Adoptarea prevederii privind creşterea vârstei de pensionare constituie o victorie pentru executiv, care încearcă să accelereze procedura parlamentară evitând în acelaşi timp să recurgă la articolul 49-3 din Constituţie ce permite adoptarea unui text fără vot.

‘Mă bucur că dezbaterile au permis să se ajungă la acest vot’, a scris pe Twitter prim-ministrul Elisabeth Borne, care a putut conta pe voturile senatorilor din partidul Republicanii (dreapta).

În Adunarea Naţională (camera legislativă inferioară), unde puterea dispune doar de o majoritate relativă, respectivul articol nici măcar nu a putut fi examinat din cauza opoziţiei, dar şi a calendarului foarte strâns al discuţiilor impus de guvern.

Executivul speră de acum că Senatul va vota ansamblul textului până la data limită, duminică, fixată chiar de el.

În acest scenariu, o comisie mixtă de senatori şi deputaţi se va reuni pentru a încerca să se pună de acord asupra unui text, după care adoptarea definitivă a reformei ar putea interveni la 16 martie, explică AFP. AGERPRES/