Programele Administraţiei Fondului de Mediu vor avea anul acesta un buget de peste 13,3 miliarde de lei, informează Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP), printr-un comunicat.
Suma va fi utilizată atât pentru finanţarea angajamentelor rezultate din sesiuni anterioare, cât şi pentru continuarea programelor cunoscute şi pentru finanţarea unor programe noi.
Potrivit sursei citate, Guvernul a aprobat în şedinţa de joi, la propunerea Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor, bugetul de venituri şi cheltuieli pe anul 2023 al Administraţiei Fondului pentru Mediu (AFM).
„În acest an, acordăm o atenţie deosebită zonei de eficienţă energetică, Programul ‘Casa Verde Fotovoltaice’, având un buget de 2 miliarde de lei, dublu faţă de sesiunea precedentă, şi ne adresăm unui număr de cel puţin dublu faţă de anul trecut. În perioada următoare vom definitiva ghidul de finanţare pentru acest program, astfel încât persoanele fizice şi juridice interesate să se înscrie şi să beneficieze de fondurile alocate pentru a monta panouri fotovoltaice să o poată face în cel mai scurt timp. În ceea ce priveşte eliminarea poluării din traficul rutier, avem în premieră un buget de peste 1,5 miliarde lei pentru cele trei programe Rabla, prin care ne propunem să eliminăm peste 200.000 de maşini vechi în acest an”, a declarat Barna Tanczos, ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor.
În ceea ce priveşte programul Rabla Clasic, bugetul din acest an este de 560 de milioane de lei. De asemenea, persoanele fizice şi juridice interesate să achiziţioneze în acest an un autovehicul electric sau hibrid au la dispoziţie 780 milioane lei, prin intermediul programului Rabla Plus.
Un alt program complementar Programelor Rabla Clasic şi Rabla Plus este Programul privind casarea autovehiculelor uzate (Rabla Local), care are ca scop eliminarea din circulaţie a maşinilor uzate, cu grad ridicat de poluare. În cadrul acestui program, suma prevăzută pentru scoaterea din circulaţie a unui autovehicul mai vechi de 15 ani este de 3.000 de lei. Rabla Local va avea un buget de 240 de milioane de lei, va fi implementat cu ajutorul unităţilor administrativ-teritoriale şi va permite casarea a aproximativ 100.000 de autovehicule uzate.
Totodată, prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), România s-a angajat că va elimina până în anul 2026 aproximativ 250.000 maşini cu o vechime de peste 15 ani.
În acest an, va fi lansat, în premieră, Programul Microbuze Electrice, prin intermediul căruia vor fi achiziţionate microbuze noi electrice, microbuze noi hibride şi microbuze noi alimentate cu GNC pentru transportul elevilor. Bugetul alocat acestui program este de 300 de milioane de lei.
Programul de realizare a pistelor pentru biciclete va continua şi în 2023, cu un buget de 50 de milioane de lei.
Programul privind creşterea eficienţei energetice în clădiri publice, prin care pot fi modernizate clădirile publice, în special unităţile de învăţământ, creşele, grădiniţele, şcolile gimnaziale şi liceele, va avea în acest an un buget de aproximativ 451 de milioane de lei.
În acest an, Programul Rabla pentru Electrocasnice, prin care se pot înlocui echipamentele electrice şi electronice uzate cu unele mai performante din punct de vedere energetic, va beneficia de o sumă de 75 de milioane de lei.
Alt program finanţat de AFM în acest an este Programul privind educaţia şi conştientizarea publicului privind protecţia mediului, cu un buget de 265 de milioane de lei.
Totodată, în anul 2023, va fi asigurată suma de 1.5 miliarde de lei pentru lansarea unei sesiuni de finanţare prin care se va acorda sprijin financiar unităţilor administrativ teritoriale în vederea realizării investiţiilor care au ca scop finanţarea staţiilor de sortare şi de tratare mecano-biologică.
De asemenea, Programul vizând protecţia resurselor de apă, sisteme integrate de alimentare cu apă, staţii de tratare, canalizare şi staţii de epurare va avea un buget de un miliard de lei.
În anul 2023, va fi asigurat un buget de 500 de milioane de lei necesar lansării unei sesiuni de finanţare şi încheierii contractelor destinate acordării de sprijin financiar pentru UAT-uri sau alte organisme publice, inclusiv structuri subordonate acestora, pentru refacerea siturilor contaminate istoric aflate în proprietate sau puse la dispoziţia acestora de către proprietar – printr-un act juridic – în vederea implementării proiectului.
Pentru Programul privind protecţia speciilor de faună sălbatică, prin instalarea de echipamente şi/sau dispozitive de tipul gardurilor electrice ori a altor mijloace permise de lege destinate alungării sau împiedicării pătrunderii animalelor în interiorul culturilor sau aşezărilor, este alocat în 2023 un buget de 70 de milioane de lei.
Alte programe finanţate în acest an de AFM sunt: Programul privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră prin amenajarea de spaţii verzi, Programul „Festivalul Verde” (Single – Use Plastics), Programul „Vinerea Verde”, Programul Prima Conectare (PNRR), Programul Fabrici de reciclare (PNRR). AGERPRES