Rafila: Avem un grup de lucru referitor la politica de preţ în cazul medicamentelor; este un subiect care ne preocupă

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat joi că există un grup de lucru în ceea ce priveşte politica de preţ în cazul medicamentelor, din care fac parte şi producătorii de medicamente generice.

„Noi avem un grup de lucru referitor la politica de preţ a medicamentelor. Ştiţi că foarte multe medicamente au dispărut în ultimii ani datorită modului de calcul al preţului şi sunt medicamente generice. Am făcut acest grup de lucru în care şi APMGR este prezent, aşa că o să găsim împreună o soluţie. A făcut paşi concreţi în acest sens apropo de referinţa la molecule care de fapt nu există pe piaţa românească. Sunt două elemente esenţiale în momentul de faţă. Unul îl găsiţi pe site-ul Ministerului Sănătăţii, apropo de clawback, cel de-al doilea este legat de actualizarea cu rata inflaţiei. Suntem avansaţi, dar aşteptăm şi un răspuns oficial din partea acestei organizaţii la una dintre întrebările referitoare la acest subiect. Este un subiect care ne preocupă şi abordarea pe care o avem la Ministerul Sănătăţii în ultimul an referitoare la subiectul acesta arată că nu vrem să evităm problemele, vrem să le rezolvăm”, a afirmat ministrul Sănătăţii, într-o conferinţă de presă.

 

Reprezentanţii Asociaţiei Producătorilor de Medicamente Generice din România (APMGR) au atenţionat joi că peste 3.000 de medicamente generice au dispărut de pe piaţă în ultimii ani.

„Pacienţii din România plătesc în ultimii ani din ce în ce mai mult pentru medicamente din cauza politicilor de preţ şi de taxare stabilite de Guvern, la care se adaugă creşterea accelerată a costurilor de producţie, generată de pandemie şi de războiul din Ucraina. Asociaţia Producătorilor de Medicamente Generice din România (APMGR) trage un semnal de alarmă că peste 3.000 de medicamente generice au dispărut de pe piaţă, ceea ce creează un paradox – pacienţii au la dispoziţie medicamente inovative (cu un preţ mai mare), dar nu au acces la medicamente generice (cu până la 80% mai ieftine)”, a afirmat APMGR într-un comunicat transmis presei.

Totodată, APMGR a solicitat Guvernului implementarea de urgenţă a unor măsuri care să asigure accesul pacienţilor români la sănătate şi care să protejeze bugetul CNAS, printre care ajustarea preţurilor cu rata inflaţiei, cel puţin pentru medicamentele de până în 50 lei, şi alinierea taxei clawback la 15% pentru medicamentele generice. AGERPRES