Vorbesc cu tine în șoaptă
și-mi răspunde poemul
cu țipete disperate.
Te mângâi
cu umbra mea dezbrăcată
în timp ce versul mă biciuiește
ca pe hoții de cai
E drept ți-am furat
aruncarea părului
cabrată pe umeri
și de atunci ai rămas
dispărută
în căutarea poemului încă nescris
Atingerea mea
ca o aripă adunată din zbor
mă face să cred că exiști
între mine și aer
cum mai există poemul acesta
între rana mea și urletul tău.
