Vorbesc cu tine în șoaptă

și-mi răspunde poemul

cu țipete disperate.

Te mângâi

cu umbra mea dezbrăcată

în timp ce versul mă biciuiește

ca pe hoții de cai

 

E drept ți-am furat

aruncarea părului

cabrată pe umeri

și de atunci ai rămas

dispărută

în căutarea poemului încă nescris

 

 

Atingerea mea

ca o aripă adunată din zbor

mă face să cred că exiști

între mine și aer

cum mai există poemul acesta

între rana mea și urletul tău.