Omul este

cea mai crudă pedeapsă a vieții

fără ca aceasta să-i fie și condamnarea

 

Este cuțitul împlântat în inimă

dar nu cu dorința de a ucide

ci pur și simplu pentru a căuta

giuvaierul, rubinul

ce pune ceasul la lucru

lăsând timpul să i se prelingă

(pe la colțul buzelor

ca o licoare de nestăpânit…)

 

Omul adună lovituri după lovituri

cu aceleași sunete de toacă

făcute să plângă, să țipe

să soarbă aerul de dinainte de clopot

unealtă meșteșugită pentru binele lumii

dar pierdută în mâzga neputinței

 

Bate clopotul de vecernie

sau să fie inima răstignitului

pe crucea care ne unește

care ne leagă

care ne încrucește întru frăția credinței

sau ne separă

unul la dreapta, celălalt la stânga

dar împreună

cu tălpile împământenite

 

țipă din noi pasărea

și-n urma ei

zborul ne face din mână.